Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I-am daruit lui Mazare un Morgan (galerie foto)

ro

07 Jul, 2009 01:49 5815 Marime text

deschidere.jpgDe fapt, un tort ce reprezenta una dintre maşinile sale preferate # Cu toate acestea, deşi promisese că ne va aştepta să-i dăm cadoul, edilul nu s-a putut trezi din somn, obosit fiind după petrecerea pe care a ţinut-o cu ocazia zilei de naştere

Cum duminică, 5 iulie, a fost ziua de naştere a primarului Radu Mazăre, ZIUA de Constanţa s-a hotărât să îi facă un cadou.

Darul nostru s-a născut din talentul Nataliei Petrovici, cea care face minuni din pastă de zahăr. Torturile pe care Natalia le „sculptează" au încântat deja cititorii cotidianului nostru. Aşa că am stat, ne-am gândit şi am ales cadoul pe care noi l-am considerat perfect: o copie dulce a uneia dintre maşinile primarului, celebrul Morgan roşu. Ideea noastră a fost pusă în practică de Natalia, care, cu această ocazie, şi-a depăşit recordul de ore petrecute în bucătărie pentru prepararea unui tort. A început munca la cadoul pentru primarul Radu Mazăre joi dimineaţă. A pus la punct structura prăjiturii în formă de automobil de epocă şi a studiat foarte bine fotografiile reprezentând maşina primarului Mazăre. Apoi a tăiat blatul în forma Morgan-ului, a pus crema şi a modelat primul strat de pastă de zahăr.

morgan_1.jpgObosit după chindie

„Am procedat aşa ca să nu se înmoaie blatul şi pentru ca structura să reziste", explică Natalia. Sâmbătă a început lucrul dis-de-dimineaţă şi l-a terminat abia noaptea, la ora 3. Maşina este făcută din două bucăţi de tort (capota şi partea din spate), unite printr-un habitaclu modelat în totalitate din pastă de zahăr. „Roţile au fost destul de dificil de făcut. Am lucrat mai bine de jumătate de oră la fiecare", spune Natalia Petrovici. Tânăra a terminat munca la tortul primarului duminică, în jur de miezul nopţii. Micuţul Morgan strălucea, gata să fie predat sărbătoritului. Numai că, în ciuda faptului că ne promisese că ne va aştepta, edilul nu s-a putut trezi din somn, obosit fiind după petrecerea pe care a ţinut-o cu ocazia zilei de naştere. Am insistat cu telefoanele până în jurul orei 14.00, însă nicio şansă de izbândă. Aşa că ne-am hotărât să ducem cadoul la Primărie. Acolo am fost întâmpinaţi de purtătorul de cuvânt, Liviu Tramudana. Precizăm că Radu Mazăre ştia de intenţia noastră de mai bine de o săptămână. În orice caz, sperăm că se va bucura de maşinuţa născută din talentul Nataliei Petrovici şi dăruită de ZIUA de Constanţa.

{mos_ri:Aniversare Radu Mazare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii