Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Drumul spre casă s-a încheiat la spital pentru pasagerii unui microbuz de transport persoane!

ro

06 Feb, 2014 12:59 2362 Marime text
Pe drumul ce leagă localitățile constănțene Siminoc de Valea Dacilor, microbuzul a intrat frontal în remorca nesemnalizată a unui TIR. În urma impactului trei persoane au fost transportate la spital de către echipajele SMURD, iar polițiștii de la Rutieră spun că mastodontul nu avea ce căuta pe drumul care interzice accesul autoturismelor de mare tonaj.
Accidentul s-a produs puțin înainte de miezul nopții, pe un drum acoperit de zăpadă și în condiții de ceață. Șoferul de pe microbuz spune că nu avea cum să vadă remorca de TIR, pentru că aceasta nu era semnalizată.

“Cel cu TIR-ul are interzis, că aici sunt maxim 5 tone și plus de asta nici remorca nesemnalizată pe partea carosabilă [...] nici măcar n-a pus un triunghi la 30 de metri cum se pune normal. A fost ceață, am văzut-o târziu, pe jos se alunecă și nu am mai avut ce să fac. Am frânat, dar degeaba. Am apucat să iau dreapta, dar ea oricum s-a dus unde a vrut. Măcar dacă o vedeam mai devreme trăgeam de volan și se ducea microbuzul în zăpadă”, a declarat șoferul microbuzului.
Conducătorul mastodontului le-a declarat polițiștilor că trebuia să ajungă în Capitală cu un transport, însă s-a rătăcit pe drum și intenționa să întoarcă TIR-ul atunci când s-a produs accidentul de circulație. În urma impactului, trei dintre pasageri au fost răniți și a fost nevoie de intervenția echipajelor SMURD pentru a-i transporta, de urgență, la spital. Un alt pasager, martor la scenele de coșmar, povestește cum s-a întâmplat totul.

“TIR-ul nesemnalizat și noi am intrat în el, nu cu viteză mare. Trei persoane s-au rănit ușor, două fete și un bărbat. Și-au spart nasul și au fost luați la spital de SMURD și după bărbat au venit după el prietenii și l-au dus la spital la Medgidia”, a spus unul dintre pasagerii microbuzului.
Polițiștii de la Rutieră au făcut cercetarea la fața locului și spun că TIR-ul nu avea ce căuta pe un astfel de drum, accesul autoturismelor de mare tonaj fiind interzis. Pe lângă sancțiunea pe care o va primi, șoferul este cercetat acum și pentru vătămarea corporală a celor trei victime rezultate din accident.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii