Litoral Tv Fondul funciar, în atenţia autorităţilor
Litoral Tv: Fondul funciar, în atenţia autorităţilor
03 Jun, 2014 15:19
ZIUA de Constanta
3098
Marime text
În judeţul Constanţa au fost constituite comisiile locale de inventariere a terenurilor ce urmează a fi retrocedate titularilor de drept. Până pe 26 august toţi preşedinţii de comisii locale trebuie să dispună o centralizare clară a terenurilor.
Problematica fondului funciar de pe raza judeţului Constanţa a intrat, în sfârşit, în atenţia autorităţilor. La nivelul fiecărei unităţi administrative a fost constituită câte o comisie locală de inventariere ce urmează să analizeze situaţia terenurilor existente în plan local. Termenul limită de inventariere este 26 august 2014. “În baza legii 165/2013, la nivelul judeţului Constanţa au fost constituite comisiile locale de inventariere a terenurilor ce urmează a fi retrocedate titularilor de drept. În această perioadă, comisia judeţeană şi comisiile locale de fond funciar îşi suspendă activitatea, iar singurele decizii care se pot lua sunt cele în baza unor sentinţe judecătoreşti definitive. Până pe 26 august 2014, preşedinţii comisiilor locale de inventariere a terenurilor, adică primarii, au termen ca să finalizeze activitatea de inventariere a terenurilor agricole. După 26 august, odată cu finalizarea inventarierii, comisiile de fond funciar îşi vor relua activitatea”, ne-a declarat consilier Robert Nenciu, purtător de cuvânt al Prefecturii Judeţului Constanţa. Potrivit legii 165 din anul 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: “ (1) Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.” După data de 26 august comisiile locale de inventariere vor prezenta situaţia Comisiei judeţene Constanţa, care va analiza datele centralizate, în vederea stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Sursa text: gazeta de navodari

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii