Litoral TV Nu, hepatitei!
Litoral TV: Nu, hepatitei!
09 Sep, 2014 16:29
ZIUA de Constanta
1733
Marime text
Ieşenii pot beneficia de testări gratuite pentru a vedea dacă auhepatită. Programul „Spunem Nu hepatitei, în Moldova“ a fost lansat la Iaşi de către conducerile Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, a Institutului Naţional „Matei Balş“ şi a primăriei. Prin Proiectul „Spunem NU hepatitei, în Moldova!”, medicii de familie, medicii de la Infecţioase, precum şi personalul din primării vor promova testările care pot fi făcute gratuit, pentru depistarea persoanelor care suferă de hepatita B şi C.
Pacienţii pozitivi vor fi sfătuiţi şi trimişi la Spitalul de Boli Infecţioase, unde tot ce înseamnă investigaţii va fi gratuit. În schimb, tratamentul nu va mai fi asigurat prin proiect, acesta fiind de altfel şi extrem de scump. Finanţarea etapei de screening se va face prin fonduri norvegiene, accesate prin proiect de către conducerea Institului Naţional Matei Balş. Managerul acestei instituţii, profesor doctor Adrian Streinu Cercel spune că persoanele găsite pozitive vor fi direcţionate către un medic specialist, acesta va stabili o schemă terapeutică. Ulterior, accesul la terapie, care este şi cel mai greu de suportat din punct de vedere financiar de către pacienţi, ar trebui facilitat cu ajutorul autorităţilor locale, prin constituirea unor fonduri locale. Pentru vindecarea unui pacient bolnav de hepatită statul cheltuie, în momentul de faţă, aproximativ 24.000 de euro.
În plus, rata de vindecare este de 50%, astfel că, din doi pacienţi, unul se vindecă, iar celălalt primeşte terapie fără a se însănătoşi. Statisticile arată că prevalenţa în judeţele Moldovei este mai mare faţă de media naţională, respectiv de 4,25% pe Moldova, faţă de 3,23%, media naţională. În cursul acestui an, s-au depistat 86 de cazuri noi de hepatită C, din care 6 se află în tratament repetat, iar 57 de pacienţi au fost depistaţi cu hepatită B.
Sursă foto: cronicadeiasi.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii