Litoral TV Oameni aproape invizibili
Litoral TV: Oameni aproape invizibili
07 Nov, 2013 22:19
ZIUA de Constanta
1913
Marime text
Problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități au fost readuse în prim-plan, grație unei conferințe organizate la Universitatea “Ovidius”. Cu acest prilej, profesori universitari și reprezentanți ai autorităților locale au arătat cum ar trebui să-și trateze o țară europeană cetățenii cu nevoi speciale.
“ Problemele cu care se confruntă aceste personae sunt multe, într-o societate care nu are politici foarte clare. Indiferent de domeniul în care activăm trebuie să ținem cont de nevoile speciale ale acestor persoane.” a declarat dr. Virgil Frunză, profesor universitar în cadrul Universității Ovidius.
De asemenea, reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a ținut să reamintească faptul că ușile sunt deschise oricărei solicitări oficiale sau neoficiale venite din partea persoanelor cu nevoi speciale.
“ Întotdeauna am fost prezenți și am sprijinit acțiunile asociațiilor, ONG-urilor care promovează și se ocupă de persoanele cu dizabilități.” a afirmat Mariana Belu, secretarul general al CJC.
Tema conferinței a venit într-un moment în care persoanele cu dizabilități au dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă, dar și integrarea socială. Consiliul Național al Dizabilității desfășoară asemenea activități pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii