Litoral Tv Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România
Litoral Tv: Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale
04 Dec, 2013 14:04
ZIUA de Constanta
1729
Marime text
În cadrul întâlnirii care a început la ora 15.00 şi care a fost organizată în sala “Constantin Stere” a Senatului României, s-au purtat discuţii despre incompatibilitatea aleşilor locali şi s-au făcut propuneri de modificare a Legii nr. 215/2001. Pe lângă aceste discuţiii, a fost lansată şi o dezbatere interesantă care cât de curând se va materializa.
“Raioanele din Republica Moldova vor fi invitate să facă parte din structurile asociative, să participe la ședințele Consiliilor Județene. După același model și orașele din Republica Moldova vor fi invitate să facă parte din Asociația noatsră, la fel și comunele. E o idee bună.” a declarat Nicolae Matei, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România.
Nu în ultimul rând, subiectul descentralizării nu a fost evitat, purtându-se discuţii despre trecerea anumitor instituţii de la nivel central în administrare locală.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii