Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița în România

ro

21 Oct, 2013 20:49 1983 Marime text
Poliţiştii de frontieră români, în cooperare cu cei din Bulgaria, au oprit pentru control, în apropierea Bacului Ostrov, un autoturism înmatriculat în ţara vecină. Oamenii legii au descoperit că șoferița de origine bulgară, a încercat să aducă ilegal în ţara noastră cinci sirieni, patru adulți și un minor.
 
“Cu ocazia primelor verificări, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 7 şi 53 ani, care au trecut frontiera de stat în aceeaşi zi, în jurul orei 07.00, pe un drum transfrontalier nefinalizat care face legătura între România şi Bulgaria, cu un autoturism condus de călăuza bulgară. Investigaţiile au indicat faptul că grupul de migranţi a fost constituit pe teritoriul Bulgariei, unde aceştia au fost contactaţi de Ivanova D. care a cerut suma de 400 USD pentru a-i transporta, în primă fază, la Bucureşti, iar apoi urma să stabilească o altă modalitate de a ajunge în Germania.” a afirmat Marius Niculescu, purtător de cuvânt Garda de Coastă Constanța.
 
Pe numele sirienilor a început urmărirea penală, iar călăuza bulgară este cercetată pentru „trafic de migranţi”. În aceeași zi, însă poliţiştii de frontieră de la Ostrov şi cei din Lipniţa au identificat pe raza unui canton silvic din judeţul Constanţa, doi cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa.
 
“Verificările au stabilit faptul că respectivii bărbaţi, în vârstă de 33 şi 49 ani, sunt cetăţeni iranieni care au ales să treacă frontiera prin „zona verde” cu scopul de ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen.” a declarat Marius Niculescu, purtător de cuvânt Garda de Coastă Constanța.
 
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit cetăţenilor iranieni actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii