Litoral TV Protest în Piața Victoriei
Litoral TV: Protest în Piața Victoriei
07 Oct, 2014 21:01
ZIUA de Constanta
2075
Marime text
Deşi a promis că va schimba Legea dialogului social, în realitate "nu a modificat niciun cuvânt". Sindicaliștii de la Cartel Alfa sunt nemulţumiţi că Executivul, nu a respectat dorințele acestora. La mitingul din Capitală, care s-a desfășurat în Piața Victorie, oamenii au adus cu ei un sicriu şi o cruce pe care scria "Îngropăm dialogul social". Protestatarii, veniţi din toate judeţele, au scandat "Hoţii", "Jos cu mincinoşii" şi au cântat "Deşteaptă-te, române".
De asemenea, oamenii aveau cu ei și bannere pe care erau scrise următoarele mesaje: "Nu umilinţei salariale. Stop abuzului", "Nu ne mai umiliţi! Ajunge!" sau "Vrem muncă decentă".
Sindicaliştii vor ca până pe 17 octombrie, comisiile de muncă din Parlament să întocmească un raport privind modificarea Legii dialogului social, iar documentul să fie discutat în prima şedinţă de plen. Alături de sindicaliștii de la Cartel Alfa, s-au alăturat și membrii Federației „Solidaritatea Sanitară”. Conform spuselor, preşedintelui "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, la protest au participat aproximativ 5.000 de oameni. Protestul "Cartel Alfa" a început în 29 septembrie, cu pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii