Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Rusaliile între tradiţie şi superstiţie

ro

08 Jun, 2014 13:53 2244 Marime text
Începând de duminică, creștinii ortodocși prăznuiesc Sărbătoarea Rusaliilor. Cei mai mulți credincioși păstrează cu sfințenie datinile și nu fac niciun fel de muncă fizică, întrucât, conform tradițiilor, nenorocirile s-ar putea abate asupra lor.

Nu de puține ori am auzit spunându-se în popor că Sărbătoarea Rusaliilor este una ,,periculoasă”. Cei mai în vârstă se feresc de orice muncă, de păcate și vin să se roage la biserică. Din cele transmise din generație în generație, urgia se va abate asupra celor care nu respectă această sărbătoare. Am încercat și noi să aflăm cât de multe știu credincioșii despre Rusalii.

„Este o sărbătoare creștinească. Mâine este Sfânta Treime...vecinul, ce e astăzi? Rusaliile, dar ce înseamnă?”, ne-a spus o doamnă nelămurită cu privire la semnificația adevărată a sărbătorii creștine. „E moșii de vară și...Treimea...asta reprezintă Rusaliile”, ne-a spus o pensionară. „Este sărbătoare. Este periculos să facem treabă, să spălăm, să călcăm”, a ținut să ne spună un bărbat de vârsta a doua. „Este sărbătoare și nu trebuie să facem treabă...trei zile. Cine nu poate să țină a treia zi, este bine să țină sărbătoarea măcar două zile”, ne-a spus o persoană aflată la vârsta senectuții. De fapt, creștinii ortodocși sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. “Astăzi s-a născut biserica noastră, prin coborârea Sfântului Duh, în chip de limbi de foc, peste apostolii nostrii, cei care au devenit primii clerici”Adrian Pătrașcu, preot la Biserica ortodoxă Buna-Vestire din Năvodari. Există desigur și persoane care cunosc semnificația Rusaliilor. „Este o sărbătoare foarte mare a românilor și înseamnă Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli”, ne-a spus o profesoară ieșită la pensie. Cei mai mulți credincioși însă, știu doar strictul necesar. „Noi știm că venim la biserică, după aceea nu facem treabă acasă și...cam atâta”, ne-a zis o altă doamnă aflată în această zi la biserică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii