Litoral TV Școlile profesionale, asaltate de elevii tulceni
Litoral TV: Școlile profesionale, asaltate de elevii tulceni
19 Jun, 2014 12:15
ZIUA de Constanta
2228
Marime text



„Sunt foarte mulți copii care s-au înscris la școlile profesionale. Este vorba și de banii pe care îi acordă statul acestor copii, dar este vorba și de convingerea lor și a părinților că a avea o meserie este foarte important. Au început să gândească foarte practic, pragmatic, și că este foarte bine să ai o meserie în mână și nu neapărat o diplomă”, a declarat inspectorul general al ISJ Tulcea, Dumitru Damian.
Cele mai solicitate domenii sunt mecanică, electricieni şi construcții. În cadrul unor şcoli profesionale sunt organizate probe de admitere, din cauză că numărul de elevi înscrişi a fost dublu faţă de numărul de locuri aprobat.
„Acolo unde au fost mai multe cereri decât numărul de locuri, s-au organizat anumite probe de selecție, însă vom vedea. După ce va avea loc examenul de Evaluare Națională și după ce vor vedea ce medii au, își vor completa fișele de înscriere și, în funcție de medii, vor fi admiși la un liceu sau altul, caz în care este posibil ca unii să renunțe la locurile de la școala profesională”, a mai adăugat inspectorul general al ISJ Tulcea, Dumitru Damian.
Elevii şcolilor profesionale vor beneficia de o indemnizaţie lunară de 400 de lei. La Tulcea sunt disponibile pentru anul școlar viitor 336 de locuri în clase profesionale, cu o durată de trei ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii