Litoral Tv Spectacole pe tușă
Litoral Tv: Spectacole pe tușă
14 Oct, 2014 19:56
ZIUA de Constanta
1806
Marime text
De ani de zile, orașul Mangalia duce o lipsă acută de cultură. Aşa cum îşi aduc aminte localnicii, grădinile de vară din sudului litoralului găzduiau, pe vremuri, zeci de spectacole de revistă şi proiecţii cinematografice de ultimă oră, în timp ce, pe scenele Casei de Cultură sau Casei Tineretului jucau, cu casa plină, monştrii sacri ai teatrului, operei şi operetei româneşti.
În 2014, trei sferturi dintre grădinile de vară au avut porţile închise. Spațiile au fost năpădite de bălării, au scaunele rupte şi ecranele distruse. Cel mai reprezentativ cinematograf al Mangaliei, „Pescăruş“, aflat la doi paşi de mare, a fost inaugurat în 1982. Ani de zile, a fost cel mai frecventat din tot oraşul, zeci de mii de spectatori călcându-i pragul. Astăzi, cinematograful este o ruină. Intrarea principală este încuiată, ferestrele bătute în cuie. Cărămizile măcinate de timp apar, hâde, de sub tencuiala mucegăită. A rămas deschisă uşa din spate. De la intrare, scările pline de jucării stricate şi resturi de scutece de unică folosinţă indică faptul că imobilul este locuit de oamenii străzii. În restul sălii de cinema domneşte haosul. Munţi de gunoie, de PET-uri, de ambalaje de băuturi alcoolice, scaune rupte, ambalaje, ligheane...
“Cinematograful Pescăruș este într-o stare deplorabilă, el aflându-se chiar în centru orașului. Este un spațiu insalubru.”, ne-a declarat Tatiana Odobescu, directorul Centrului Cultural Callatis.
Cinematograful nu mai aşteaptă spectatori, ci, cel mult, pe cineva care să cureţe tonele de gunoaie şi să îi dea o utilitate. Autorităţile publice locale nu pot reacţiona vizavi de dezastrul cinematografelor din Mangalia. Primăria face, de ani buni, demersuri pentru preluarea ultimelor active rămase în proprietatea Regiei Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmului „RomâniaFilm”- R.A.D.E.F.: Grădina de Vară „Farul“, „Pescăruş“ şi Grădina de Vară „Jupiter”.
„Din anul 2011, în urma unei ordonanțe de urgență, aceste spații au revenit la RADEF, iar în primăvara anului 2013 a apărut o altă lege, care, de fapt, abrogă ordonanța de urgență precedentă. Astfel, aceste spații ar trebui să reintre în administrarea autorității locale”, ne-a spus Tatiana Odobescu, directorul Centrului Cultural Callatis.
Nici până în prezent, Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmului „RomâniaFilm” nu are un consiliu de administrație în măsură să răspundă solicitărilor municipalității.
Locuitorii din zonă au ajuns la capătul răbdării şi cer, imperios, rezolvarea problemei Cinematografului „Pescăruş“, sursă inepuizabilă de infecţie, şobolani şi boli.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii