Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Turneu util pentru CVM Tomis

ro

29 Sep, 2014 21:05 1680 Marime text
Campioana României la volei masculin CVM Tomis Constanța a participat, în Polonia, la Oleşniţa, la Turneul Giganților. O victorie și un eșec este bilanțul tomitanilor la această competiție care a aliniat la start echipe de mare calibru, participante în Liga Campionilor.
CVM Tomis Constanța a onorat invitația primită din Polonia și a participat, în premieră la Turneul Giganților, desfășurat în week end la Oleşniţa, în Polonia.
În prima partidă, elevii antrenorilor Martin Stoev și Radu Began au cedat, scor 0-3 în disputa cu Skra Belchatow, multiplă campioană a Poloniei. Impresia lăsată de campionii României a fost bună, în ciuda eșecului la zero.
În ziua a doua, dobrogenii s-au impus cu 3-2 după o partidă maraton, în fața polonezilor de la Iastrebski Wigiel, o prezență constantă în fazele superioare ale Ligii Campionilor. A fost surpriza acestei ediții, la care a mai participat și formația turcă, Arkas Izmir.
În această seară, CVM Tomis Constanța va mai susține un joc amical în Polonia, contra celor de la Krispol Zaşnia.
După revenirea în țară, pregătirile se vor axa pe găsirea formulei de start în noua ediție de campionat care va începe pe 11 octombrie, dată la care CVM Tomis va juca în deplasare cu Știința Explorări Baia Mare.
Redactor: Nicu Dolea
Sursă foto: lideruldeopinie.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii