Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Ultima zi de plată a impozitelor

ro

30 Sep, 2013 15:35 2275 Marime text
Luni a fost ultima zi în care constănţenii şi-au mai putut achita taxele şi impozitele locale fără penalizări. Cei care nu au respectat termenul limită vor plăti de mâine majorări de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen.
 
“Este ultima zi în care atât persoanele fizice cât şi persoanelor juridice pot achita impozitele şi taxele locale fără a achita majorări de întârziere. Începând cu data de mâine majorările de întârziere sunt în cuantum de 2% pentru fiecare lună de întârziere sau fracţie de lună.”, a declarat Cristina Aldea, șef Serviciu Agenţie Fiscală.
 
Faţă de anii trecuţi, în 2013 taxele şi impozitele locale nu au suferit modificări semnificative, însă au fost şi situaţii în care majorările şi-au făcut simţită prezenţa în buzunarele oamenilor.
 
“Anul acesta avem o majorare a taxei de habitat pe care am mediatizat-o la începutul anului, dar altceva majorat faţă de anul anterior, nu.”, a declarat Cristina Aldea, șef Serviciu Agenţie Fiscală.
 
Constănţenii sunt de părere că multe dintre modificările survenite la plata taxelor şi impozitelor sunt nejustificate.
Pentru ca oamenii să işi poată achita dările la timp, Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constaţa a prelungit programul de lucru cu publicul până la ora 18:30.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii