
Meci plăcut și victorie reconfortantă a gazdelor la partida RCJ Farul Constanța - Universitatea Cluj din etapa a XI-a a Superligii Naționale de rugby. Fariștii au început în forță și oaspeții au fost copleșiți de iureșul dobrogean. Până la jumătatea primei reprize scorul ajunsese 28 - 0. Ardelenii au încercat să revină în joc, însă fără prea mult succes, și la pauză tabela de marcaj de pe stadionul Mihai Naca indica un avantaj confortabil pentru gazde, 41 - 0. Abia după pauză replica oaspeților a fost ceva mai consistentă, fără a periclita victoria faristă. Scor final 69 - 17 și echipa pregătită de englezul Neil Kelly își consolidează locul 3 în clasament. În aceeași fază a competiției s-au mai consemnat rezultatele Steaua – Dinamo, 10 - 11 și CSM Baia Mare - RCM Timișoara, 20 - 20. Sâmbătă, 31 mai, de la ora 10.00, în Capitală, este programat meciul Dinamo - RCJ Farul Constanța. O victorie a oaspeților ar rezolva lupta pentru treapta a treia a podiumului, la încheierea sezonului regulat.