Litoral Tv Zeci de constănțeni au protestat seara trecută faţă de exploatarea de la Roşia Montană
Litoral Tv: Zeci de constănțeni au protestat seara trecută faţă de exploatarea de la Roşia Montană
09 Sep, 2013 13:58
ZIUA de Constanta
2281
Marime text
Manifestanții au atras atenția prin gestul deja consacrat la protestele din Capitală și alte orașe: au lovit de asfalt cu peturi. Ecologiștii au purtat tricouri, steaguri tricolore şi afişe cu Roşia Montană. Însă nu au avut bannere, pentru că mitingul a fost unul spontan. Protestatarii au scandat lozinci precum „Vrem cultură, nu vrem cianură“. Reprezentanții ONG-urilor din Constanța, care nu sunt de acord cu exploatarea zăcământului aurifer de la Roșia Montană pe baza cianurilor, spun că vor organiza un miting de protest oficial miercuri seara, de la ora 18.00. La manifestație sunt așteptați peste o mie de oameni. Punctul de întâlnire este Harta arheologică din parcul de pe Bulevardul Ferdinand. „Nu exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică! Nu exploatării aurului de la Roşia Montană! Să manifestăm împotriva lucrurilor care ne fac mult rău. Să ne luptăm pentru un viitor nepoluat şi pentru o ţară care să-şi păstreze bogăţiile naturale“, va fi îndemnul ecologiştilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii