Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mediul politic constănţean şi-a exprimat public susţinerea pentru edilul Nicolae Matei (video)

ro

16 Nov, 2012 14:39 2781 Marime text
litoral_tv_sigla.jpgOrganizaţia locală a Partidului Social Democrat consideră că acţiunile procurorilor DNA nu sunt altceva decât o tentativă de intimidare şi de şantaj.

Aceeaşi reacţie au avut-o şi membrii organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Constanţa, care sunt indignaţi de maniera abuzivă în care au acţionat procurorii DNA.

„Măsura reţinerii de către DNA Bucuresti a primarului orasului Năvodari Nicolae Matei este nejustificată şi abuzivă, neavand alt rol decat acela de a intimida primarii USL aflati in campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. În absenţa evidentă a unui flagrant dovedit, intervenţia DNA nu este justicată de Codul Penal şi se inscrie in categoria altor reţineri sau arestări cu tentă politică.

Nicolae Matei este unul dintre primarii constănţeni care au obtinut un scor foarte bun la alegerile locale, aproape 80 % dintre locuitorii oraşului Năvodari incredintandu-I cel de al doilea mandat.

USL Constanta cere ca aceste implicări ale DNA in viata politică să inceteze si isi manifestă increderea că astfel de actiuni de forţă ale procurorilor, controlaţi in continuare de presedintele Traian Băsescu, nu vor reuşi decit să mobilizeze si mai mai mult candidaţii si echipele de campanie ale USL. „ precizează organizaţia judeţeană PSD Constanţa.

Ministrul Culturii, Puiu Haşoti, susţine că implicarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este altceva decât o manevră politică.

La fel consideră şi Preşedintele oraganizaţiei judeţene a PNL, Gheorghe Dragomir, care îşi manifestă susţinerea pentru edilul Nicolae Matei.

Aceleaşi cuvinte de laudă la adresa edilului Nicolae Matei are şi Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului.

Şi membrii Alianţei România Dreaptă sunt revoltaţi de situaţia edilului Nicolae Matei, faţă de care îşi manifestă sprijinul total. „Nicolae Matei este unul dintre primarii buni ai judeţului", spun aceştia.

Înalt prea Sfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, consideră că situaţia în care se află edilul Nicolae Matei este nejustificată.

Redactor: Raluca Damian

Sursa: Tvlitoral.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii