Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:25 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mişcarea Populară a devenit partid

ro

23 Jul, 2013 17:44 2601 Marime text
Politica românească s-a îmbogăţit marți, cu un nou partid. Este vorba despre Partidul Mișcarea Populară, al cărui președinte intermar este Eugen Tomac. În judeţul Constanţa, Fundaţia Mişcarea Populară a fost constituită în luna aprilie şi numără în prezent aproximativ 500 de membri.
 
“Avem creionate proiecte care combină latura de interes public general cu cele de interes local. Pe de o parte este vorba de proiectul nostru clar de a monitoriza activitatea autorităților locale și de a sancționa orice derapaje de a fi în folosul comunității. Poate cea mai mare vâlvă a făcut lupta noastră în ceea ce privește respectarea incompatibilității în ceea ce privește incompatibilitățile.”, a declarat Mihai Gîrțu, coordonator Fundaţia Mişcarea Populară Constanța.
 
Coordonatorul filialei constănţene consideră că obiectivele propuse la nivel regional vor deveni şi obiectivele conducerii centrale a partidului.
 
„Partidul care se va naște va prelua din ideile de dezvoltare regională a Constanței și în momentul în care va fi la putere, va implementa aceste politici. E vorba de măsuri pe care alții le-au pomenit, dar care acum, aflați la putere, parcă uită de ele. E vorba de un nou spital regional, dezvoltarea portului, a agriculturii, lucruri pe care sper să putem creiona, programe pe care partidul să le implementeze în viitor.”, a declarat Mihai Gîrțu, coordonator Fundaţia Mişcarea Populară Constanța.
 
În ceea ce priveşte filiala Constanţa, nu se ştie deocamdată cine va prelua conducerea partidului.
 
„E prematur să discutăm despre asta, abia a început procesul la Bucureşti şi cei care se vor implica acolo împreună cu ei şi cu noi, cei din Fundaţie, vom căuta cei mai potriviţi oameni din Constanţa, dar nu pot în niciun caz să dau nume acum, e mult prea devreme.”, a declarat Mihai Gîrțu, coordonator Fundaţia Mişcarea Populară Constanța.
 
Mihai Gîrţu a recunoscut că a fost rugat să se implice şi în partid, însă preferă să rămână coordonator al Fundaţiei.
Până la desfăşurarea unui Congres, care se va desfăşura cel mai probabil în toamnă, preşedinte interimar este deputatul Eugen Tomac, cel care a părăsit PDL în urmă cu 3 zile.
 

"Noi vrem să fim ce alții nu au putut fi sau nu și-au dorit să fie. Vrem să fim adevărata voce de dreapta a cetățenilor români care au convingeri de dreapta.”, a declarat Eugen Tomac, președintele interimar al Partidului Mișcarea Populară.
 
La eveniment a participat și fostul prefect al județului, Claudiu Palaz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii