Moment de reculegere la CLM
Moment de reculegere la CLM
31 Jul, 2013 18:44
ZIUA de Constanta
2025
Marime text
Consilierii locali constănţeni s-au întrunit miercuri în şedinţă şi au decis alocarea a câte 10 mii de lei pentru doi experţi care vor participa la realizarea unei expertize topografice în dosarul retrocedărilor, alături de alţi doi desemnaţi de Curtea de Apel Bucureşti. Reprezentantul celor implicați în dosarul retrocedărilor a menționat că deși el a propus doi experți în acest caz, cel mai probabil, instanța nu își va da acordul decât pentru unul.
În ședinta de consiliu local, Barbu Dănescu, primul președinte al Consiliului Naţional Provizoriu de Uniune Naţională și fostul primar al Constanței, a fost desemnat cetățean de onoare Post Mortem al municipiului. Acesta și-a pierdut viața în urmă cu două săptămâni încercând să salveze doi copii de la înec, pe plaja 3 Papuci din Constanța.
Cât despre Festivalul de la Mamaia, edilul Constanței a spus că nu știe dacă în acest an acesta va mai fi organizat în condițiile în care oricum este ”învechit”.
”Festivalul de la Mamaia în formula în care este, învechit, îmbătrânit. În Festivalul de la Mamaia se bagă foarte mulți bani cu un impact extraordinar de mic. Adică ca să cheltuiești 1 milion sau 1 milion și jumătate de euro ca să faci un festival în care să vină o mie și ceva de oameni, față de a cheltui 200 de mii de euro, unde să-ți vină 50 de mii de oameni, cum facem noi la Carnaval, este o diferență de la cer la pământ.”, a declarat Radu Mazăre.
Primarul Constanței a mai precizat că intenționează să facă un alt festival de muzică, modern la care accesul să fie gratuit. Acesta ar urma să fie organizat pentru sezonul estival din 2014.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii