Năvodari este considerat noul punct de reper de pe harta turistică a României (video)
Năvodari este considerat noul punct de reper de pe harta turistică a României (video)Un număr record de agenți de turism, atât din țară cât și de peste hotare, a luat parte la cel mai mare Info - Tour organizat în ultimii 22 de ani, la malul Mării Negre. În lumina reflectoarelor a fost orașul Năvodari, considerat noul punct de reper de pe harta turistică a României.
Evenimentul, la care au luat parte 500 de agenți de turism din toate colțurile țării, a fost găzduit de cel mai mare complex hotelier din Năvodari și totodată, una dintre cele mai importante investiții făcute vreodată pe litoralul românesc.
Pentru prima oară, agenții de turism au avut oportunitatea de a vizita hotelurile de pe litoral și de a analiza ofertele chiar la fața locului. Și reprezentații ANAT din Republica Moldova au manifestat un interes ridicat pentru dezvoltarea turismului estival în România. Revelația Info-Tour-ului a constituit-o însă potențialul turistic al orașului Năvodari, denumit noua perlă a litoralului românesc.
O atenție deosebită s-a acordat, anul acesta, sistemului all-inclusive, pachet promoțional cu ajutorul căruia hotelierii își propun să atragă cît mai mulți turiști la malul mării Negre.
Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Matei Ghioc
Sursa: Tvlitoral.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp