Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:40 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Șomerii pot beneficia și de locuri de muncă vacante în străinătate

ro

02 Feb, 2014 18:21 2992 Marime text
La acest moment, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă are disponibile 469 de astfel de posturi vacante în afara țării.
Prin reţeaua EURES a Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă sunt disponibile, anual, peste 10.000 de joburi. Pentru mulţi dintre români, a munci în străinătate este singurul mod de a avea un trai decent, de a-şi cumpăra o casă, o maşină sau de a-şi întreţine copiii la facultate. Chiar dacă perioada de glorie a căpşunilor a apus în multe ţări din Uniunea Europeană, mai e încă nevoie de forţă de muncă românească, harnică şi ieftină pe Vechiul Continent. În fapt, salariile oferite în străinătate sunt mult peste cele pe care le putem câştiga în România şi, aproape întotdeauna, condiţiile de muncă sunt mai sigure.
Puţini se mai încumetă, însă, să plece să muncească printre străini, mai ales după experienţele nefericite ale multor români. Una dintre cele mai sigure reţele de căutare de locuri de muncă în străinătate este EURES, prin Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă. Aceasta este o reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene, sindicate, organizaţii patronale, coordonată de către Comisia Europeană.
“Aceste locuri de muncă pot fi vizualizate pe pe site-ul www.eures.anofm.ro și totodată, persoanele care sunt interesate de a se înscrie în evidența Agenției pentru a accesa un loc de muncă în străinătate, pot merge la sediul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, Strada Lacului nr. 14, compartimentul EURES, unde consilierul EURES poate să dea informațiile necesare”, a declarat Gabriela Spătaru, purtător de cuvânt A.J.O.F.M. Constanţa.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, prin EURES contractele sunt stricte şi clare, neexistând pericolul ca angajatorul să nu îşi respecte promisiunile, iar românul să ajungă, de fapt, sclav. Au existat, însă, destule cazuri cu persoane care au ales să plece prin diferite firme, nu prin EURES, peste hotare şi, ulterior, şi-au dat seama că nu era deloc aşa cum li se spusese la interviu. La revenirea în ţară, acestea au fost sfătuite să acţioneze în instanţă firmele respective. Câteva chiar au făcut-o şi au câştigat dreptul de a primi banii specificaţi în contract.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii