vinul.ro Ciobim statui? Dar cine le-a ridicat?!?

Poate aţi remarcat deja demersul Vinul.Ro de a încuraja degustările comparative pe paliere de preţ, aceasta a fost o constantă a activităţii noastre încă de la lansarea publicaţiei. Din această toamnă am decis să alocăm, pentru o vreme, o energie sporită pentru analiza comparativă a vinurilor româneşti în raport cu cele străine de aceiaşi bani. Din păcate – e dureros, dar trebuie să o spunem! – comparaţia nu face deloc bine produselor autohtone: din 12 „meciuri” susţinute luna trecută şi luna asta, doar 3 vinuri româneşti şi-au dominat (şi atunci, la o diferenţă firavă) competitorii străini.

Vom fi – şi am mai fost – acuzaţi că aducem deservicii vinului românesc, că nu suntem patrioţi şi că mai există şi alte elemente care contribuie la satisfacţia oferită de vin, în afară de calitate şi preţ. Şi, cu toate că suntem de acord că aşa stau lucrurile, nu putem ascunde sub preş o situaţie care, din păcate, pare a se fi generalizat: cu sau fără vreun fundament real, în ultimii ani aproape toţi producătorii autohtoni au scumpit vinul. În acelaşi timp, „pe uşa din dos” (a se citi în relaţiile discrete, dar importante, cu revânzătorii din marele retail sau cu personalul din restaurante), aproape toţi producătorii au crescut marjele de discount şi peşcheşurile oferite pentru fiecare sticlă de vin vândută. De unde rezultă că vinul s-a scumpit doar „pentru căţei“, adică pentru consumatorul obişnuit – pentru că e lesne de observat că revânzătorii nu au transferat, la rândul lor, discounturile către clienţi, ci au păstrat diferenţa mărită pentru ei (aşa cum probabil suna şi înţelegerea cu furnizorii). După cum am mai semnalat în articolele noastre, astăzi riscul unui consumator de a i se recomanda un vin nu pentru calitatea lui, ci pentru că vânzătorul are mai mult de câştigat, este maxim. Nu căpătăm ce ni s-ar potrivi mai bine sau ce este mai bun, ci căpătăm acel vin la care ospătarul are cel mai mult de câştigat.

Din păcate, în aceste vremuri de degringoladă economică şi de confuzie a valorilor, unii producători s-au grăbit să-şi ridice singuri statui, încercând să-şi aroge o glorie care, totuşi, ar trebui „s-aştepte timpul s-o măsoare“. Vom fi acuzaţi că ciobim aceste statui ca nişte huligani de joasă speţă, că distrugem „ce s-a construit“, în timp ce „ţara are nevoie de linişte“. Părerea noastră e că nu! Ţara vinului românesc nu de linişte are nevoie, ci de critică pe cât posibil constructivă, de luciditate şi de o doză de scepticism sănătos. Aşa că vă rugăm şi pe voi, cititorii noştri, să judecaţi cu propriile capete şi să încruntaţi politicos o sprânceană atunci când cineva încearcă să justifice o calitate presupus înaltă doar printr-un preţ ameţitor.

Sursa: vinul.ro