Constanta - Hotel Palace

Nici un cazinou nu îşi are raţiunea de a fi fără de jucători ce îl frecventează. Jucătorii, în afara motivaţiei de a se afla în cazinouri sunt oameni ca toţi ceilalţi, legaţi de nevoile stricte ale oricărui individ, hrană şi odihnă... Unele din mari hoteluri ale lumii au devenit celebre tocmai datorită cazinourilor. Construit spre a fi locul de tranzit al jucătorilor de Cazino, Hotelul Palace din Constanţa a devenit cu timpul un simbol al peninsulei constănţene... dar, decenii la rând a rămas să fie ceea ce i-a fost menirea: un hotel din umbra unui cazinou.

La 15 martie 1911 recent construitul Cazinou din Constanţa a fost închiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante şi hoteluri din Bucureşti. Punând în primul rând problema de rentabilitate a 'stabilimentului", (care costase enorm), primăria a trecut peste toate opoziţiile formulate de consilierii şi notabilităţile cu scrupule conservatoare în ale moralei şi la aceiaşi dată Consiliul Comunal a autorizat jocurile de noroc. În scurt timp, Cazinoul din Constanţa a devenit unul dintre stabilimentele cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc care veneau aici, uneori incognito, din toate mai toate colţurile lumii.

In anul 1912, urmare a unor conjuncturi, Primăria a organizat o nouă licitaţie pentru concesionarea Cazinoului comunal, licitaţie câştigată de data aceasta de baronul Edgar de Marçay care deţinea importante acţiuni şi la cazinoul din Monte Carlo. Acesta, conform clauzelor din contract, a început şi construcţia unui hotel (Hotelul Palace), cu scopul de a deservi clienţii cazinoului. Ulterior baronul de Marçay a cedat dreptul de cesiune către Societatea Marilor Stabilimente din Constanţa care îşi avea sediul în Bucureşti. Societatea a dat la data de 28 martie 1912 o comandă de proiect. Avându-se în vedere clientela pretenţioasă şi sofisticată a Cazinoului, pentru proiectarea hotelului s-a apelat la arhitectul francez Edgar de Goue, care a conceput o clădire modernă şi elegantă, în stilul rivierei franceze.

În anul 1912, terenurile de pe faleza de est a peninsulei constănţene ce urmau după Hotelul Carol şi Palatul Sturdza spre nord pe strada Remus Oprean aveau ca proprietar pe Elena Movilă.

După cum se remarcă, spaţiul ales avea ca deschidere la stradă întinderea a două locuri convenţionale

(Str. Remus Oprean Nr. 5-7)

Într-o fotografie executată ceva mai târziu spre Golful portului Tomis se remarcă aspectul falezei dominată de masivitatea clădirii. Se observă, de asemenea, că pentru a putea construi un număr mare de camere hotelul era proiectat în formă de "H".

În anul 1924 în "Ghidul Constanţei şi al Techirghoulului" Hotelul Palace" este menţionat atânt la fascicolul publicitar cât şi ca unul din cele două hoteluri de lux ale urbei.
În anunţul publicitar se scrie că hotelul avea 400 de camere. Probabil că se făcea referire la numărul de paturi de hotel pentru că este ştiut că la inaugurarea ce avusese loc cu 10 ani înainte hotelul dispunea doar de 250 de camere cu unul sau două locuri.

În fotografiile aeriene interbelice ale peninsulei, precum şi din harta Constanţei din acea perioadă se observă locul hotelului din zona de sud-est a oraşului

Fotografie aeriană a peninsulei

Fotografie aeriană a peninsulei

Fotografie aeriană a peninsulei

Fotografie aeriană a peninsulei

Fotografie aeriană a peninsulei

Fotografie aeriană a peninsulei

Hotelul Palace se remarca prin proportionalitatea volumelor. O serie de spaţii tehnice funcţionau la demisolul dinspre stradă al clădirii. Integrarea ferestrelor acestora la nivelul pavamentului conferă o notă de postament ridicat pe ambrazuri. Talentul proiectantului a constat şi în modul cum a rezolvat funcţiunile tehnice ale hotelului.

Hotelul avea 250 de camere si apartamente cu lumina electrica si apa calda, sala de corespondenta, salon de fumat, ascensoare moderne, fabrica de gheata si restaurant cu bucatarie romaneasca si frantuzeasca.

Functionalitatea cladirii si indeosebi, armonizarea compozitionala a componentelor decorative ale fatadelor o incadreaza in stilul neofrancez de la sfarsitul secolului al XIX-lea. În imaginea de mai sus se observă că aripa nouă a Palatului Sturdza se afla deja în construcţie.

La data realizării fotografiei de mai sus se observă pe lângă stâlpii de iluminat şi apariţia stâlpilor de lemn de pe trotuare care susţineau reţeaua de telefonie ce deservea zona.

Strada Remus Oprean nu era una dintre arterele cu un trafic intens ale peninsulei.

Existau spaţii încă nefolosite pentru ridicarea de noi clădiri. Peisajul stradal în care era amplasat hotelul nu era nici pe departe pe măsura locaţiilor din alte oraşe europene, acolo unde brandul "Palace" avea o cu totul altă semnificaţie.

Lucrurile erau uşor diferite atunci când se vorbea de faţada dinspre mare a clădirii.

Cele sase etaje erau din punct de vedere arhitectonic individualizate. Ele aduna in mod unitar la nivelul fatadei elemente specific mediteraneene.

Masivitatea hotelului părea să dea golfului senzaţia de siguranţă şi protecţie închizănd perspectiva spre sud-est.

De la o anumită distanţă, Hotelul Palace era perceput în linia celor trei clădiri în care se încadra arhitectonic: Palace, Sturdza, Carol.

Până la ridicarea digului de est al Portului Tomis marea se putea dezlănţui pe timpul furtunilor până la baza falezei oraşului.

Uneori, apele mării, atunci când erau liniştite confereau peisajului aerul de laguna veneţiană.

La interior, terasa acoperită ce se remarcă în fotografiile datând din perioada anterioară anului 1972 avea o uşoară curbură oferind posibilitatea unei privelişti spre largul marii pe o deschidere a unghiului de observare uşor extinsă.

După renovare terasa a fost reamenajată şi s-a trensformat în balcon.

La interior, spaţiul utilizat pentru sala de restaurant este liniar şi se află pe partea dinspre Portul Tomis a clădirii. Hotelul nu a dispus de saloane de restaurant. Cu bunăvoinţă a depăşit cumva calitatea de sală de mese, cu toate că pentru anumite evenimente mondene s-ar fi pretat existenţa unor volume echilibrate şi nu o liniaritate de lungă desfăşurare. Tocmai de aici denotă funcţiunea de loc de tranzit pentru clienţii unui cazinou şi nu de hotel de clasă. Luxul nu reprezintă totdeauna clasa unui local. Nu există aproape deloc (cel puţin din documentarea care a stat la îndemână pentru acest articol) referiri la evenimente mondene notabile ale urbei care s-au desfăşurat în acest hotel. Nici despre cei ce i-au trecut pragul nu se pot spune foarte multe.
Pe timpul primului Război Mondial se scria în unul din ziarele locale: "... la Hotel Palace s-a instalat ministrul Germaniei, Von den Büsche, de unde urmează să meargă la Techirghiol, pentru a se întâlni cu ministrul Austro-Ungariei, contele Czernin. Vorbindu-se de rostul lor acolo, mulţi au spus că au venit să comită şi alte murdării, iar alţii că au de gând să se spele...".
(Ziarul „Victoria", 28 martie 1916)

După renovarea şi reintrarea în circuitul hotelier al Constanţei de azi nu se pun în evidenţă aspectele de decoraţiuni specifice stilului Art-Nouveau pentru că ele nu au existat încă de la realizarea clădirii. Dacă la exterior clădirea avea o anumită volumetrie ce ducea spre o idee de lux şi opulenţă, la interior spaţiul era gestionat cu parcimonie iar mobilierul nu a fost niciodată pe măsura hotelurilor de lux cu prestanţă. Camerele deserveau strict funcţiunea de tranzit şi dormit. Spaţiile comune erau cu o funcţionalitate specifică hotelurilor dar nu au excelat prin vastitate şi nici prin decoraţiuni de excepţie. Oaspeţii nu erau întâmpinaţi cu portari cu fireturi iar pe stradă bântuiau şi atunci haite de câini fără stăpân.

Pe timpul funcţionării sale din perioada interbelică hotelul a fost grevat de cheltuieli substanţiale. La data de 8 mai 1928 Societatea Marilor Stabilimente, care deţinea proprietatea localului, a luat decizia de a vinde hotelul avocatului Toma Boată, cu obligaţia ca acesta să-i achite datoriile.
În anul 1939 acesta încă mai avea încă de plătit datorii. Clădirea a fost ipotecată prin Societatea de Credit Financiar Urban Iaşi.
După începerea celui de-al doilea Război mondial odată cu venirea trupelor germane la Constanţa şi până în anul 1944 hotelul a fost rechiziţionat de germani. După 23 august 1944 a fost preluat de trupele sovietice. După retragerea ocupaţiei sovietice clădirea a fost pustiită. În anul 1957 ea a devenit spaţiu de cazare pentru mecanizatorii agricoli. Începând cu anul 1964 a fost transformată în imobil de locuit. A devenit un loc sordid şi s-a degradat.

În anul 1972 clădirea a fost renovată şi a reintrat în circuitul hotelier.

Despre devenirea hotelului de după anul 1947 se cunoaşte că a fost nationalizat conform decretului 92/1950, anexa Bucuresti pozitia 683 (desi proprietarul avocatul pensionar Toma Boata facea parte dintr-o categorie profesionala exceptata de la nationalizare).
Ulterior lui 1990 hotelul a fost revendicat de moştenitori care au reintrat în posesia clădirii.

Funcţiunea principală a localului este în prezent cea de hotel. Datorită modului în care a fost proiectată şi realizată clădirea, aceasta nu oferă posibilităţi de organizare a unor întruniri în saloane proprii. Dotările, deşi pe măsura cerinţelor unui confort superior, sunt limitate, cum era şi firesc, doar la scopul de cazare.

Se poate spune că "Hotel Palace" a fost ridicat ca stabiliment în umbra unui cazinou şi nu s-a pus niciodată problema de a face parte din decorul monden al Constanţei.

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com/