Constanţa - Palatul Sturza

Grigorie Sturdza (1821 - 1901) a fost fiul din prima căsătorie al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849) cu Elena Rosetti. Era cunoscut sub porecla de "beizadea viţel", pentru că făcea exerciţii fizice ridicând pe umeri un viţel.

Beizadeaua Grigorie Sturdza în anul 1889 la mai bine de un deceniu de la reintrarea Dobrogei în limitele graniţelor României a început ridicarea la Constanţa a unei reşedinţe pe măsura rangului său.

În calitate de comanditar a desemnat pe arhitectul Charles Sanders să proiecteze şi să realizeze vila ce putea fi considerată cu uşurinţă ca un palat de mici dimensiuni.

La data de 22.07.1889 Charles Sanders solicita primarului de atunci al urbei, Panait Holban, autorizaţia de construire. Autorizaţia a fost obţinută de la Primărie în foarte scurt timp (24.07.1889). Odată finalizat demersul, s-a demarat imediat construcţia clădirii.

Poziţia aleasă pentru viitoarea construcţie a fost în imediata apropiere a Hotelului Carol pe deschiderea dinspre nord a promontoriului de la Capul Constanţa.

Ca arhitectură şi ca poziţie Palatul Sturdza domina golful de est al oraşului. El era amplasat după cotul pe care-l făcea faleza spre Golful Delfinilor (azi portul Tomis).

Aflându-se imediat după hotelul Carol şi fiind despărţit de acesta doar de un teren de tenis. (în unele fotografii de epocă cu o cuprindere mai largă se observă marginea terenului de sport.)

Inainte de constructia palatului între Hotelul Carol si Vila Regnier (numita şi Hotelul Francez) erau un maidan şi râpe spre mare. Mai târziu a apărut o vilă cu un etaj şi o casa, iar mai apoi după demolarea vechii aripi a Palatului Sturza, Hotelul Palas (foarte aproape de vilă).

Palatul Sturdza era o construcţie în stil eclectic. Avea demisol, parter si un etaj. Dimensiunile la sol erau de 30 x 12 m. Înălţime construcţiei era de 20 m. (cu turn cu tot). Elemente decorative erau de factură neoclasică şi chiar orientală.

Turnul se afla în ax cu intrarea principală. Avea două caturi: cel de jos era inclus în şarpanta de lemn a acoperişului si avea o fereastra rotundă spre strada iar cel superior era metalic.

Acesta semăna cu o cabina de far cu un balcon rotund cu parapet de jur-împrejur. Accesul se făcea printr-o scară metalică exterioară opusă străzii. Înălţimea caturilor era relativ mare (4,5 m.). Ca urmare palatul apărea destul de impozant.

Faţada dinspre stradă era simetrică faţă de intrare - cu excepţia unei travee puţin mai retrase. Aceasta se afla ca orientare spre hotelul Carol. Ca terminaţie avea de asemenea spre stradă un turnuleţ pe colţul dinspre stradă, facând parte din acoperişul clădirii.

Ferestrele şi uşile aveau ancadramente stil neoclasic - cele de la parter erau dreptunghiulare, iar cele de la etaj erau aşezate exact in dreptul celor de la parter, având aceeaşi lăţime. Ferestrele etajului se terminau la partea superioara cu un semicerc.

La etaj se aflau mai multe balcoane - două dintre ele fiind realizate din zidărie şi având parapeţi din baluştri la faţada dinspre stradă. Al treilea era amplasat pe colţul nord-estic. Era metalic şi cu balustrada din fier forjat.

Faţada dinspre mare nu mai păstra simetria celei dinspre strada - avea doua intrări fiecare cu scara ei separată. Intrarea din coltul de nord-est avea scara perpendiculară pe clădire, având 8 trepte. Pe sub ea se putea accede la demisol din exterior.

Cea de-a doua intrare era spre coltul de vest, având o marchiză ieşită în plan faţă de corpul clădirii. Aceasta avea deasupra o terasa cu parapet metalic. Scara acestei intrări se desfăşura de-a lungul clădirii, nefiind simetrica cu prima.

Clădirea mai avea un bovindou la nivelul parterului pe coltul dinspre nord-vest, care deasupra, se termina cu o terasa la nivelul etajului, cu balustrada din zidărie, având baluştri.

Terasa dinspre mare era destul de largă si era înconjurată pe trei părţi de ziduri de sprijin cu o înălţime de 15 m. de la suprafaţa apei.

Reşedinţa a avut mai mulţi proprietari. (prinţul Grigore Sturza, fiind primul dintre ei).

După anul 1910, proprietarul de atunci, d-na Maria Gheorghiu, a hotărât să extindă palatul spre partea dinspre vest cu o nouă aripă. Fără să aibă o consultare a unor arhitecţi consacraţi a hotărât de asemenea să supraetajeze cădirea veche.

Fundaţia realizată de Sanders la ridicarea clădirii nu a fost corespunzătoare solului. Nu s-a ţinut cont suficient de felul cum marea loveşte cu putere în ţărmul Constanţei. Deşi a existat un puternic contrafort pe partea dinspre terasă, s-a produs slăbirea fundaţiei clădirii.

Palatul nu a rezistat la supraetajare şi câteva ziduri s-au lăsat trăgând după ele restul clădirii. Clădirea a devenit nelocuibilă. La data de 28.11.1914, Primăria Constanţei a atras atenţia printr-o scrisoare adresată proprietarului sa-l consolideze clădirea.

Acesta s-a eschivat însă. La data de 25.02.1915 Primăria a revenit cu o somaţie prin care i se cere explicit proprietarului sa urgenteze consolidarea palatului (aripa veche) sau să îl demoleze. Consultând constructorii, d-na Gheorghiu a ales a doua variantă. Palatul Sturdza în forma lui iniţială a avut o existenţă de doar 26 de ani (1889 - 1915). Despre el au rămas mărturie doar fotografiile de epocă.

A hotărât în schimb supraetajarea extinderii nou-realizate care avea fundaţii mai solide. Aceasta a devenit un corp de clădire cu baza aproximativ pătrată având 4 etaje.

Ulterior în fotografiile vremii se regăseşte clădirea cu patru etaje în diversele ei perioade de a traversa deceniile.

Fotografia reprezintă destul de detaliat felul cum s-a ridicat clădirea de 4 etaje şi ce a mai rămas din vechiul palat Sturdza.

Din alt unghi surprins de aparatul fotografic temelia vechiului palat stă precum o mărturie decadentă a unui trecut din glorie decăzut.

Nici clădirea ce i-a urmat vechiului Palat Sturdza nu a avut o soartă mai bună. Cu timpul, mai ales după naţionalizare, în absenţa unor lucrări de renovare periodice s-a depreciat. La cutremurul din 1977 a suferit serioase avarii în structura de rezistenţă şi a fost demolată pentru a face pregnantă prezenţa Hotelului Palas în peisajul Portlui Tomis.

Referitor la Palatul Sturdza acesta a fost un loc de vacanţă cu o deosebită afluenţă a personajelor marcante ale epocii. Sunt consemnări în care se arată că vara era animat nu numai de rudele proprietarilor ci şi de numeroşi invitaţi - artişti sau oameni de stat. Acest lucru era datorat faptului că jos, pe malul marii, existau cabine de baie "cu instalaţiuni".

Primele amenajări de băi au fost făcute odată cu ridicarea Hotelului "Terminus" (Carol). Fiind însă nişte construcţii fragile nu au rezistat. Din structura de susţinere a acestora au rămas în timp doar câteva şine de cale ferată înfipte în fundul stâncos al mării

Notabilităţile urbei au încurajat pe investitori care au ridicat mai multe stabilimente de bai în zone ceva mai protejate ale golfului Tomis.

Imaginile rămase de atunci surprind silueta vechiului Palat Sturdza ce părea că e locul la care uscatul se lasă cucerit de mare şi de cer.

În cartea sa memorialistică "Dintr-un secol de viaţă", Cella Delavrancea (fiică a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea), povestea cum s-au întâlnit în calitate de oaspeţi pe terasa Palatului Sturdza B. St. Delavrancea, Alexandru Vlahuţă şi pictorul Nicolae Grigorescu. Acesta din urma, impresionat de nalbele din gradina palatului a pictat câteva pânze ce surprind farmecul luminii şi al culorilor ce amestecau florile în brizele mării.

Cu credinţa că de mult dispărutul edificiu al Constanţei nu va fi uitat ca şi când nu ar fi existat vreodată am dat cale acestui mănunchi de fotografii astfel încât cei de azi să poată povesti: "... A fost odata un prinţ român, Beizadeaua Sturdza. El a ridicat la malul mării un palat... şi timpul a trecut... de mult Beizadeaua s-a stins... după o vreme şi despre palat a rămas să se vorbească: A Fost Odată...!"

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com/