Anunţuri 5 iunie 2012
Anunţuri 5 iunie 2012Cu sufletul sfâşiat de durere, anunţăm decesul fulgerător al celui ce a fost Constantin Cioroiu (maistru militar principal), om de o deosebită ţinută morală, profesională, părinte, soţ şi prieten adevărat. Dumnezeu să-l aibă în pază! Familia şi prietenii.
Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe! Suntem alături de colega noastră Gina Cojocaru, în aceste clipe de grea încercare şi durere pricinuite de plecarea spre cele veşnice a fiului său, Ştefan. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică! Colectivul laboratorului Port, SC Oil Terminal SA.
Amintire veşnică, sincere regrete pentru Eugen Cârnu (Bibicu), care a plecat dintre noi pe 3 iunie a.c. Un ultim omagiu! Înhumarea va avea loc marţi, la Biserica Sf. Andrei, cartierul Palas, ora 11.00. Dumnezeu să-l odihnească! Familia îndoliată.
Aletiţia-soră, Lorelay-Roxana-nepoată aduc un ultim omagiu lui Eugen Cârnu (Bibicu). Nu te vom uita niciodată! Suntem alături de familia îndoliată.
Cu durere în suflet, familia Ilie anunţă încetarea din viaţă a celui ce a fost soţ, tată şi bunic, Ilie Dumitru. Înmormântarea va avea loc astăzi, ora 13.00, cu plecarea de la Biserica Sf. Spiridon, către Cimitirul Palazu Mare.
Colegii din Administraţia Porturilor Maritime Constanţa sunt alături de doamna Adina Baz în aceste momente grele, ale despărţirii de mama sa, Maria Zeicu. Dumnezeu să o odihnească!
Transmitem un gând de compasiune şi alinare doamnei Adina Baz în aceste clipe de grea încercare pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei sale, Maria Zeicu. Colegii din Serviciul Relaţii Publice Protocol.
Verii Dimciu şi Tanţa Paris şi nepoatele Elena şi Luminiţa deplâng trecerea în nefiinţă a lui Gheorghe Alexe, un suflet cald şi drag. Îl vom păstra veşnic în inimile noastre!
Familia Mihai şi Chiraţa Mişilaricu, verii Stelică şi Cristina, aduc un pios omagiu lui Gheorghe Alexe. Dumnezeu să odihnească sufletul tău bun!
Colectivul Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa este alături de colegul Gabriel Coşoreanu în aceste momente dificile pricinuite de dispariţia fulgerătoare a tatălui său, Radu Coşoreanu. Sincere condoleanţe!
Fratele Teia, cumnata Nuţi, nepoatele Alexandra şi Georgiana, cu regret şi cu sufletele îndoliate îşi iau rămas bun de la cel mai iubit frate, cumnat şi unchi, Gheorghe Alexe, plecat prea devreme dintre noi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Cu durere în suflet, familia Velicu deplânge trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celui care a fost un minunat cuscru şi prieten, Gheorghe Alexe. Dumnezeu să-l odihnească! Suntem alături de cuscra Tincuţa şi de copiii Elena şi Mitică în aceste clipe grele.
Cu inimile zdrobite de durere şi neputincioşi în faţa destinului, soţia Tincuţa, copiii Mitică, Elena şi Alexandru anunţă decesul mult prea devreme a celui care a fost iubit soţ, tată şi socru, Gheorghe Alexe. Nu te vom uita niciodată! Înmormântarea va avea loc mâine, la Cimitirul Central. Cortegiul funerar va porni la ora 11.00 de la domiciliul familiei. Dumnezeu să-l odihnească!
Îndureraţi, verii Enache şi Elena Alexe, nepoţii Stelian, Mădălina, Petre şi Steliana regretă plecarea dintre noi, prea devreme, a lui Gheorghe Alexe şi sunt alături de Tincuţa şi copii în aceste momente dureroase.
Verii Dinca şi Marioara Coadă, nepoţii Stelian, Claudia, Răzvan şi Simona, cu durere în suflet îşi iau rămas bun de la Gheorghe Alexe, un om minunat, iubit de toţi cei care l-au cunoscut. Linişte şi odihnă veşnică!
Familia Mihai şi Sia Alexe, verii Mitică şi Stela deplâng dispariţia fulgerătoare a celui care a fost Gheorghe Alexe, un om de excepţie. Suntem alături de familie la greaua despărţire.
Verii Nicu şi Maria Gospodin, nepoţii Sima, Tanţa, Mihai, Anca, dida şi Lili aduc un ultim omagiu celui care a fost Gheorghe Alexe, un suflet bun şi cu dragoste de viaţă. Dumnezeu să-l odihnească!
Lacrimi pline de durere, flori pe tristul tău mormânt, amintire veşnică pentru iubitul nostru Gheorghe Alexe, din partea cumnaţţilor Pascale şi Mioara Rafte şi a nepoţilor Dani, Aura, Mihai şi Tania. Regrete eterne!
Profund regret, imensă durere la trecerea în nefiinţă a celui care a fost Gheorghe Alexe poartă în suflet cumnaţii Nicu şi Tanţa Clucida, soacra Chiraţa şi nepoţii George şi Cami. Nu te vom uita niciodată!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp