Copiii nu estimează corect viteza maşinilor la traversare
Copiii nu estimează corect viteza maşinilor la traversareCopiii din şcoala primară pot avea probleme la traversarea străzii, pentru că nu pot estima corect viteza maşinilor care circulă cu peste 30 km/h, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la University of London.
"Nu se pune problema lipsei de atenţie, este mai mult o problemă fiziologică de acuitate vizuală scăzută. Chiar şi atunci când copiii se străduiesc să fie atenţi, este foarte posibil să nu poată detecta un vehicul care se apropie cu o viteză mare", atrage atenţia John Wann, autorul studiului.
Cercetătorii au testat acuitatea vizuala a peste 100 de copii din şcoala primară şi au calculat abilitatea lor de a estima viteza vehiculelor în mişcare. Rezultatele indică faptul că, în timp ce adulţii pot estima viteza vehiculeor care circulă cu aprox 70 km/h, copiii nu pot distinge maşinile care circulă cu mai mult de 30 km/h, de la o distanţă mai mare de 50 m.
"Atunci când traversează strada, copiii pot face alegeri riscante , iar singurii care ar putea evita primejdia sunt şoferii, dacă ar circula cu viteze mai mici în zonele populate de copii, în preajma şcolilor, parcurilor etc.", a adăugat John Wann.
Sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp