Shoot the Rockstar
Shoot the Rockstar
”Shoot the Rockstar” în Vama Veche: Stufstock aduce anul acesta prima ediţie a unui eveniment fotografic ce cuprinde workshopuri gratuite de fotografie, care se adresează atât amatorilor, cât și profesioniștilor.
”Shoot the Rockstar” va avea loc în perioada 16-21 august, iar regulamentul și formularele de înscriere pot fi descărcate de pe stufstock.com, până la data de 6 august.
Timp de o săptămână, participanţii la workshopul ”Vama sub lumini de Oscar” vor urma cursuri teoretice şi practice, la Baza Sportivă din Vama Veche. Natura interactivă a atelierelor, temele relevante pentru Vama Veche și concursurile organizate vor da ocazia participanţilor să se exprime liber, creativ. Workshopul organizat de 4K Broadcast Solutions pune la dispoziția pasionaților de fotografie, gratuit, cunoştinţele unora dintre cei mai buni lectori de fotografie – Cosmin Someşan, Luca Achim, Cătălin Săvulescu și Cristian Crisbăşan – și cele mai bune sisteme de lumină continuă de la Dedolight şi KinoFlo, companii care au în palmares numeroase premii Oscar, CINEC şi Emmy pentru inovaţie şi tehnologie.
În fiecare zi, pe toată durata workshopului, în Vamă vor avea loc vernisaje ale unor fotografi români apreciați: Anca Cernoschi („Natural”), Cristina Ţintă („Mai aproape de stele”), Vlad Eftenie („Katia”), Florin Ghioca („Copiii Războiului”), Andrei Zincenco („Călătorii”) , Cosmin Someşan („O lume 3D”), Cristian Calen („Un moment din viaţă”) și Radu Carnaru („Feminin”), expuse într-un spațiu neconvențional, deschis publicului larg.
Workshopul ”Vama sub lumini de Oscar” este format din şase module cu teme diferite: fotoreportaj, fotografia de noapte, nud, fotografia de produs, portret și editare de imagine. Fiecare modul va cuprinde două secţiuni: cea de teorie, unde cursanții vor primi noțiunile de bază și cea aplicativă (”Hands On”), în care, sub îndrumarea lectorilor, vor putea să lucreze efectiv cu echipamentele profesionale. La finalul fiecărui modul se va organiza o întâlnire în care se va face analiza imaginilor, iar cele mai bune fotografii vor fi premiate.
De asemenea, cunoscuţii fotografi Vlad Eftenie şi Florin Ghioca vor susţine prezentări speciale despre Street photography, respectiv despre fotografia de conflict şi război.
Cel de-al doilea workshop de fotojurnalism se adresează doar celor care au deja experiența fotografiei. Sub îndrumarea discretă a fotografilor Andrei Pungovschi și Cătălin Abagiu, care vor fotografia, la rândul lor, câte un personaj, participanţii vor căuta să spună în imagini poveşti ale unor oameni care se intersectează în Vama Veche. ”Pentru unii, satul este locul în care trăiesc, pentru alţii, o evadare de sfârşit de săptămână sau o slujbă de vară”, spune Andrei Pungovschi. ”Provocarea, pentru fiecare dintre participanţi, este să câştige încrederea oamenilor pe care îi vor fotografia şi, implicit, accesul în vieţile acestora”, adaugă el. Vor participa fotografii Adriana Neagoe, Alexandra Dincă, Andrei Nacu, Bogdan Dincă, Bogdan Baraghin, Octav Ganea, Mircea Restea, Mihai Barbu și Cosmin Motei. Temele alese vor fi legate de Stufstock în primul rând prin locație, identitatea festivalului fiind strâns legată de imaginea localității Vama Veche și de tot ce înseamnă atmosfera din acel loc. Workshopul îşi propune să arate câteva poveşti, centrate în jurul unor personaje.
În ultima zi vor fi alese fotografiile care vor face parte din reportajele finale și ordinea lor în fiecare “poveste”. Fotografiile vor fi prezentate într-o expoziție organizată ulterior la București.
Mai multe pe www.constantablog.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp