Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidatul la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius“, Dănuţ Tiberius Epure, a discutat cu profesporii Facultăţii de Litere

ro

17 Feb, 2012 19:53 1585 Marime text

Prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi candidat la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius" din Constanţa, a avut astăzi, 17 februarie, o întâlnire oficială cu profesorii Facultăţii de Litere. Ca şi în cazul altor facultăţi, au fost identificate oportunităţile pe care Facultatea de Litere le întrevede în demersurile pentru dezvoltarea activităţilor ştiinţifice. Au avut loc discuţii fertile despre importanţa noului Centru de consiliere lingvistică şi comunicaţională, despre necesitatea promovării cadrelor didactice care îndeplinesc standardele minime, dar şi despre imperativul angajării de cadre didactice tinere şi competente. Cei prezenţi au fost solidari cu propunerile privind dezvoltarea de noi parteneriate transdisciplinare în cercetare şi în activităţile didactice, precum şi cu strategiile de diseminare a rezultatelor cercetării. O atenţie aparte a fost acordată aspectelor legate de valorificarea optimă a potenţialului Facultăţii de Litere în contextul universitar actual.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii