Profesorii de la Facultatea de Matematică au discutat cu Dănuţ Tiberius Epure, candidatul la funcţia de rector al Universităţii
Profesorii de la Facultatea de Matematică au discutat cu Dănuţ Tiberius Epure, candidatul la funcţia de rectorProf. dr. Dănuţ Tiberius Epure, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi principalul candidat pentru ocuparea funcţiei de rector al Universităţii „Ovidius" din Constanţa a avut vineri, 17 februarie 2012, ultima întâlnire oficială cuprinsă în agenda sa electorală, în cadrul căreia s-a bucurat de prezenţa colectivului Facultăţii de Matematică şi Informatică. Foarte apreciată în rândul comunităţii academice ovidiene, seria întrevederilor prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure cu cadrele didactice aparţinând fiecărei facultăţi în parte reprezintă un prim pas spre standardul pe care candidatul doreşte să-l impună, la nivelul comunicării, în întreaga Universitate „Ovidius" din Constanţa. Prin organizarea acestor dezbateri, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure a dorit să dea posilitatea tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţia constănţeană să se facă auziţi, principalele obiective ale întâlnirilor fiind identificarea problemelor specifice atât ale studenţilor, cât şi ale cadrelor didactice, alături de combaterea acestora prin munca în echipă. Pe parcursul întrevederii, candidatul şi-a prezentat, în detaliu, întreg planul managerial, oferind o amplă descriere a reformelor pe care doreşte să le implementeze, alături de echipa sa, pentru a include Universitatea „Ovidius" din Constanţa în categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie.
Mai mult, împreună cu colectivul Facultăţii de Matematică şi Informatică, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure a reuşit să întocmească o listă de priorităţi, care vizează activitatea cadrelor didactice. Astfel, printre principalele demersuri se numără: încurajarea şi sprijinirea promovării cadrelor didactice, dar şi stabilirea normei didactice de predare la limita inferioară, conform legii, pentru personalul didactic care desfăşoară activitate de cercetare. O mare parte a discuţiilor s-a purtat pe marginea susţinerii pe care conducerea universităţii ar trebui să o ofere facultăţilor, în această direcţie reformele luate în calcul fiind: implicarea conducerii universităţii în rezolvarea problemelor legate de ierarhizarea domeniilor de studii, alături de susţinerea programelor de studii tradiţionale şi implicarea în rentabilizarea acestora. În final, cei prezenţi l-au felicitat pe candidat pentru claritatea şi complexitatea programului său managerial, centrat pe calitate şi orientat spre modernizare, dar şi pentru calitatea expunerii şi capacităţile organizatorice, de care a dat dovadă pe parcursul întâlnirii, urându-i totodată succes în restul campaniei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp