Geoana „Democratia romaneasca a aratat ca ne-am maturizat"
Geoana: „Democratia romaneasca a aratat ca ne-am maturizat"
14 Dec, 2008 22:35
ZIUA de Constanta
660
Marime text
Nicuşor Constantinescu, ca
reprezentant al unei organizaţii puternice din ţară, a „vegheat", alături de
colegii din conducerea PSD, la semnarea acordului.
Partneriatul dintre Alianţa PSD+PC şi PD-L a fost semnat în urmă cu câteva minute de liderii celor două formaţiuni politice la Palatul Parlamentului.
Parteneriatul pentru România, numit de Mircea Geoană „cel mai ambiţios program de dezvoltare din istoria României moderne" stă la baza viitorului guvern. Protocolul, conceput de Alianţa PSD+PC şi PD-L, cuprinde 25 de obiective comune de guvernare.
Liderii PSD şi PD-L, „vegheaţi" de cei mai importanţi oameni din conducerea celor două partide au asistat la unire a două forţe politice puternice: „După 20 de ani, forţele politice au înţeles, într-un moment dificil pentru ţară că trebuie să-şi unească forţele. Democraţia românească a arătat că ne-am maturizat", precizat Geoană. Apreciat drept „acordul care va respecta identitatea oricărtei formaţiuni şi cel mai ambiţios program de guvernare", Parteneriatul pentru România va asigura, în accepţiunea lierului social democrat „deplina protecţie a a minorităţilor din România".
Liderul democrat liberalilor, Emil Boc a declarat că principalul obiectiv pe care cele două partide îl au este asigurarea stabilităţii ţării: „E un moment dificil, cred că atât PSD, cât şi PD-L, au înţeles că vremea disputelor trebuie să înceteze. Oamenii aşteaptă de la noi mai puţine cuvinte, mai puţine vorbe şi mai mult fapte şi respectarea angajamentelor date", a fost mesajul transmis de Boc.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii