Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:24 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre „Nu este bine să-i dăm toate armele lui Băsescu"

ro

08 Dec, 2008 09:53 783 Marime text

După ce în cursul zilei de ieri, liderii social-democraţi au purtat negocieri cu PD-L şi PNL situaţia rămâne în continuare incertă. Liderii PSD sunt împărţiţi între guvernarea cu PD-L, predarea la Băsescu şi opoziţia alături de PNL.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean şi Radu Mazăre, primarul Constanţei şi preşedintele PSD de la malul mării au fost prezenţi şi la discuţiile, de la sediul partidului, care au precedat cele două întâlniri.

După ce a declarat, la finalul discuţiilor că „liberalii sunt abulici iar PD-L nu are încredere", Mazăre şi-a păstra poziţia: „Eu rămân ferm pe ceea ce am spus: cred că nu este bine să-i dăm toate armele preşedintelui Traian Băsescu.  Mi-e greu să mă duc cu Elena Udrea la Constanţa şi să spună acolo că sprijină şoseaua de coastă şi toate proiectele la care s-a opus Băsescu".

Liderul constănţean a lăsat să se înţeleagă o alianţă cu PNL are mai multe şanse de reuşită, dar în cu două condiţii: în opoziţie şi sub condiţiile ca PNL să se ţină de cuvânt. „Variantele sunt cu PNL încercând să formăm guvernul, dar ştim bine ca tătuca nu va nominaliza pe cineva din aceasta coaliţie. Ca atare, rămâne PNL cu varianta în opoziţie, dacă nu trădează PNL după aceea sunt convins că la a doua votare (după ce primul ministru PD propus de Băsescu ar fi respins în Parlament, n.r.) ar fugi, ar aluneca. Sau cu PD-L la guvernare. Deci, există varianta să rămână un PSD care să facă o opoziţie puternică sau să rămână în opoziţie cu PNL", a conchis edilul tomitan.

Nicuşor s-a arătat la fel de nemulţumit în ceea ce priveşte alianţa cu PD-L, evidenţiind faptul că mandatul pe care îl are echipa de la Constanţa este un protocol cu PNL, indiferent de modalitatea în care se face acesta, la guvernare sau în opoziţie. „În nici un caz cu PD-L sau cu Traian Băsescu, pentru că noi considerăm că el este inamicul politic numărul 1 al PSD şi până acum nu există suficiente garanţii care să ne facă să credem altceva". Mai mult, preşedintele CJC a completat faptul că „până la acest moment nu a reuşit să confirme că îşi ţine cuvântul, şi, de aceea, nu avem garanţii suficiente"

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii