Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentarii au respins etichetarea organismelor modificate genetic

ro

23 Dec, 2008 16:33 1144 Marime text
Nouă deputaţi şi senatori ai PC au propus în legislatura trecută, un proiect de lege privind etichetarea produselor care conţin organisme etichetate genetic. 

Ei au motivat necesitatea unor reglementări clare în domeniu prin faptul că studiile de specialitate au arătat că organismele modificate genetic (OMG) sunt dăunătoare atât oamenilor, cât şi animalelor. Deşi în prezent există o reglementare care prevede că etichetarea OMG este la latitudinea producătorului, iniţiatorii normativului au introdus obligativitatea acestor precizări pe ambalajul sau eticheta produsului. Mai exact, iniţiatorii au propus obligativitatea înscrierii mesajului „Acest produs conţine organisme modificate genetic" pe 30% din suprafaţa totală a produsului.

În punctul de vedere faţă de această propunere de act normativ, Guvernul a arătat că, având în vedere că în UE nu există reglementări clare în acest sens, nu susţine iniţiativa legislativă. 

Propunerea legislativă nu a  devenit lege întrucât a fost respinsă atât de Senat cât şi de Camera Deputaţilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii