Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:54 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcu, Chiţac şi Boroianu, fără emoţii Liberalii se reunesc în Comitetul Judeţean Executiv şi Biroul Judeţean pentru validarea listelor parlamentare

ro

15 Oct, 2016 00:00 2973 Marime text
Liberalii constănţeni se reunesc duminică în şedinţă de Comitet Judeţean Executiv pentru a vota lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare.
PNL Constanţa ar putea deschide lista pentru Camera Deputaţilor, cu fostul consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa, Ani Marcu, iar la Senat, cu fostul candidat la primăria municipiului Constanţa de la locale, Vergil Chiţac.

După ce au încercat să convingă un profesor cunoscut să candideze pe listele pentru alegerile parlamentare, pe un loc eligibil, liberalii ar putea merge în final pe mâna unui medic, fost director al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, Ioan Tiberiu Tofolean. „Este o propunere, vom vedea duminică”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Robert Boroianu.
Un alt nume vehiculat pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor este cel al Mariei Gabriela Horga, care şi-a făcut transferul la organizaţia de la malul mării, după alegerile locale. „Am făcut parte din echipa domnului Chiţac, nu ştiu dacă voi rămâne pe liste, vom vedea duminică când va fi stabilită şi modalitatea de vot şi felul în care vor fi făcute propunerile. Singurul raţionament pentru care mi-am dorit să candidez la Constanţa este faptul că aici predau, aici locuiesc. Nu ţin cu dinţii de candidatură”, a precizat Horga pentru ZIUA de Constanţa. Şi Robert Boroianu, actual consilier judeţean şi prim-vicepreşedinte al PNL Constanţa va candida pentru un mandat la Camera Deputaţilor. George Muhscină, consilier judeţean PNL va fi şeful de campanie al liberalilor constănţeni pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, a confirmat acesta pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.

Şedinţa Comitetului Executiv Judeţean va fi precedată de o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean.
Listele vor pleca către Bucureşti, unde luni, 17 octombrie şi joi, 20 octombrie, vor fi validate candidaturile din toate filialele liberale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii