Sistemul canalelor de apa din Beijing (galerie foto)

Timp de aproape un mileniu, Beijing a fost capitala a patru dinastii: Jin, Yuan, Ming şi Quing. Pe orice hartă a Beijingului dinastic se poate vedea o linie albastră de apă, definind conturul oraşului - „Capitala centrală", în formă de pătrat a dinastiei Jin, „Marea capitală" în formă rectangulară a dinastiei Yuan şi „Capitala de Nord (Bei Jing)", în formă de T a dinastiilor Ming şi Quing. Indiferent de felul în care graniţele oraşului s-au schimbat de la o dinastie la alta, un şanţ de apă a trasat întotdeauna limitele capitalei. Numele canalului de apă a rămas constant, însemnând „râul de protecţie al oraşului". Un şanţ de apă ce înconjura un oraş împrejmuit cu ziduri era tipic construcţiilor urbane chineze antice, servind în scop de apărare, dar şi pentru a asigura sursa de apă şi canalizare.

Canalul interior şi cel exterior

Sistemul de canale din Beijing era mult mai complicat decât al altor oraşe chineze, întrucât cuprindea canalul exterior, cel interior şi cel imperial. Capitala dinastiilor Ming şi Quing era încercuită de patru rânduri de ziduri, împărţind oraşul în patru sectoare: exterior, interior, imperial şi al palatului (Oraşul Interzis), fiecare având câte un canal. Doar câteva secţiuni ale acestui sistem mai pot fi văzute astăzi.

Conform însemnărilor istorice, în dinastia Ming, canalul exterior şi cel interior aveau 52 de metri lărgime, 5 metri adâncime şi 20 de metri distanţa de la piciorul zidului oraşului. Malurile verticale erau făcute din blocuri de granit întărite cu mortar. Cele două canale aveau o lungime de aproximativ 41 km.

Canalul interior a fost săpat când împăratul Yongle (1403-1424) a reconstruit Beijingul ca şi capitală a dinastiei Ming. Canalul exterior a fost un proiect neterminat, pornit de împăratul Jiajing (1521-1566). Întrucât dinastia Ming suferea frecvente atacuri din partea triburilor nomade, împăratul a hotărât să construiască un oraş exterior ca zonă tampon. Construcţia a început în 1550, dar a fost suspendată din cauza opoziţiei publice faţă de distrugerea în masă a locuitorilor civili şi a prăvăliilor, fiind reluată în 1553. Conform planului original, zidul exterior înconjura întregul oraş şi avea 11 porţi fortificate şi mai multe poduri peste apă şi ecluze.

Proiectul nu a fost continuat întrucât luptele la frontieră se extindeau şi un foc accidental ce a distrus o parte din Oraşul Interzis au forţat Curtea imperială să-şi concentreze resursele financiare şi materiale limitate pentru apărarea naţională şi reconstrucţia palatului imperial.

Canalul imperial şi cel al Oraşului Interzis

Şanţurile ce împrejmuiesc sectoarele imperial şi al palatului sunt cunoscute sub denumirea „Canalele imperiale". Primul abia se mai poate vedea azi, dar cel de-al doilea, care înconjoară Oraşul Interzis, a supravieţuit aproape intact.

Oraşul imperial, care înconjura Oraşul Interzis, era o zonă specială de servicii pentru familia imperială. În timpul dinastiilor Ming şi Quing a găzduit birourile conducerii centrale, câteva temple imperiale şi diverse departamente care se ocupau de nevoile familiei imperiale. După căderea dinastiei Quing, în 1911, oraşul imperial şi canalul său au dispărut, o dată cu reconstruirea oraşului.

Canalul din jurul Oraşului Interzis a fost prima linie de apărare a palatului imperial, iar malurile sale sunt fortificate cu blocuri de piatră. Malurile şi albia râului din Oraşul Interzis sunt construite din marmură albă. Canalul palatului avea, de asemenea, rol de barieră defensivă şi de sursă de apă şi canalizare.

Atunci şi acum

Secetele au afectat Beijingul doar în ultimele decenii. Conform arhivelor, în cei 800 de ani de la dinastia Jin şi până în 1949, Râul Yongding s-a revărsat de 104 ori. Cu toate acestea, capitala imperială nu a fost niciodată inundată, mulţumită sistemului solid şi eficient de canale, care, pe lângă funcţiile de apărare şi canalizare, asigura un sistem de transport şi un peisaj foarte frumos.

Din nefericire, cea mai mare parte a vechiului canal a fost distrusă de expansiunea urbană şi construcţii. În 1965, canalul s-a transformat într-un râu subteran şi a dispărut.

Lucrurile au început să se schimbe în anii '80, iar prin anii '90, renovarea Canalului Oraşului Interzis a fost terminată şi o parte din Canalul Oraşului imperial restaurată. În 2002, „Proiectul privind protecţia Beijingului ca oraş istoric şi cultural" a primit sprijin din partea administraţiei municipale a apelor. Obiectivele sunt renovarea şi protejarea sistemului de ape al Beijingului, atât de strâns legat de istoria oraşului, şi restaurarea a cât mai multe sectoare de râu de importanţă istorică.