Florin Chilian catre Mazare „Puterea absoluta corupe absolut" (galerie foto)
Florin Chilian catre Mazare: „Puterea absoluta corupe absolut" (galerie foto)
Ion Cristoiu: „Un cadou bun pentru Mazăre ar fi «Prinţesa şi bobul de
mazăre» pentru că nu are nicio legătură cu el, însă mi se pare un titlu
năstruşnic, care i se potriveşte lui Radu Mazăre"
Mâine este ziua de naştere a primarului Radu Mazăre. Edilul împlineşte pe 5
iulie 41 de ani. Am făcut o selecţie de şapte titluri de cărţi şi am întrebat
diverşi oameni de vază ai României care cred că i s-ar potrivi celui care
conduce Constanţa.
Intervievaţii au avut de ales între Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia,
Psihologia mulţimilor de Gustave Le Bon, Tehnici de manipulare de Bogdan
Ficeac, Măştile puterii de Niccolo Machiavelli, Micul Prinţ de Antoine de
Saint-Exupery, Prinţesa şi bobul de mazăre de Fraţii Grimm şi Principele de
Niccolo Machiavelli. Mulţi dintre cei chestionaţi au fost amuzaţi de jocul
nostru de imaginaţie şi au ales cu plăcere un titlu din „librăria" noastră.
Alţii şi-au luat rolul foarte în serios şi au ales cadoul pentru Mazăre în
funcţie de semnificaţiile titlului. Doi dintre ziariştii de la Academia
Caţavencu au avut aceeaşi opţiune: Tehnici de manipulare de Bogdan Ficeac.
Primul întrebat - Gabriel Drogeanu. Explicaţia a fost simplă: „Păi cum de ce?
Uitaţi-vă la coada la puii lui!".
Tatulici: „Prinţesa şi bobul de mazăre"
A urmat colegul său, „academicianul" Alexandru Căutiş, care şi-a motivat
alegerea prin faptul că Mazăre „ar trebui să înveţe să manipuleze constănţenii
după cum scrie la carte, nu după mintea lui". Jurnalistul Mihai Tatulici consideră
că darul potrivit pentru edilul Constanţei este cartea Prinţesa şi bobul de
mazăre, „pentru că fiecare om trebuie să-şi cunoască lungul nasului".
Cântăreţul Florin Chilian a ales titlul, dar i-a şi transmis un mesaj lui Radu
Mazăre: „Măştile puterii, pentru că eu îl ştiu pe Radu Mazăre de când era
ziarist, ca voi, lucra la Telegraf şi organiza spectacole. Şi mai este ceva.
Trebuie să ai o minte foarte mobilă, să fii foarte isteţ ca să ajungi unde a
ajuns el. Şi-a depăşit condiţia de atâtea ori. Poate are o inteligenţă
speculativă, ceea ce este bine în zilele noastre. Însă, nu m-am referit
întâmplător la perioada în care Mazăre lucra la Telegraf. Să ne aducem aminte
că a dat-o în judecată pe o ziaristă din Constanţa (n.r. Feri Predescu) şi că
i-a cerut despăgubiri astronomice. Eu îi spun acelaşi lucru: să nu se lase
ameţit de aerul rarefiat al puterii. Puterea absolută corupe absolut. Aş vrea
ca de ziua lui să-şi amintească de jurnalistul Mazăre. Şi îi urez La mulţi
ani".
„Marele Gatsby" de la Huidu
Cârcotaşul Şerban Huidu nu a ales dintre titlurile propuse de noi. „Eu spun că Marele Gatsby i se potriveşte. Nu merită altceva. Titlurile voastre au un mesaj, însă acesta este mesajul meu pentru Radu Mazăre". Politicianul Mădălin Voicu, prieten cu Radu Mazăre şi fost coleg de partid, a fost foarte hotărât, însă a hotărât ca primarul Constanţei să primească două cărţi: „Micul prinţ şi Principele lui Machiavelli, pentru că Radu este un răsfăţat al vieţii. A ajuns un personaj notabil şi ca primar, dar şi prin rezultatele sale. Şi, numai dacă ai o minte machiavellică poţi să te desfăşori în cotidian şi să-ţi pui în aplicare planurile". Jurnalistul Ion Cristoiu a ales o poveste - Prinţesa şi bobul de mazăre. A avut şi o explicaţie: „Pentru că nu are nicio legătură cu el, însă mi se pare un titlu năstruşnic, care i se potriveşte lui Radu Mazăre". În ediţia online de mâine a cotidianului ZIUA de Constanţa veţi putea citi mai multe „cadouri" pe care oamenii importanţi ai ţării i le fac edilului constănţean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp