Campania a inceput. Unde sunt afisele?!
Campania a inceput. Unde sunt afisele?!Pe panourile electorale din oraş, până ieri, alegătorii interesaţi de ceea ce vor vota pe 7 iunie, nu găseau decât afişele electorale ale PD-L. Adversarii politici liberali dar şi social-democraţii au avut parte de un start mai lent al campaniei pentru europarlamentare.
La patru zile de la startul campaniei electorale pentru europarlamentare, cu excepţia democrat-liberalilor, celelalte partide politice nu au început încă să atragă atenţia alegătorilor. După experienţa ultimelor alegeri, partidele mizează pe faptul că abia pe ultima sută de metri cetăţenii se lasă convinşi de un partid sau altul.
Încă din week-end, afişele PD-L-ului erau singurele care ocupau spaţiul alocat publicităţii electorale. Se pare că, cel puţin din punct de vedere organizatoric¸ la aceste alegeri, democrat-liberalii sunt încă de la început mult mai bine mobilizaţi din moment ce sunt primii care s-au făcut remarcaţi pe panourile electorale din municipiu şi judeţ.
Unul dintre motivele principale pentru care
partidele politice nu au pornit în forţă o campanie cu mize mari, în plan
naţional, ar fi faptul că nici PSD-iştii, nici PD-L-iştii nu au un reprezentant
de la Constanţa pe un loc eligibil. Cât despre PNL-işti, singurii care se pot
lăuda cu un candidat pe un loc eligibil şi un altul pe unul neeligibil, până
acum nici un semnal, mai ales că liberalii doresc să obţină un procentaj mult
mai bun decât la ultimele alegeri.
Încet că e mai bine
Cât despre PSD-işti, care nici nu au primit încă la sediul partidului cele necesare desfăşurării campaniei, lucrurile merg într-un ritm normal. Dacă la europarlamentarele din 20007, echipa PSD-istă constănţeană avea motive reale să se ducă o campanie intensă de promovare a candidatului lor, tânăra actual deputat, Cristina Dumitrache, acum nereuşita social-democraţilor de a-l pune pe un loc eligibil pe Lucian Băluţ, le-a tăiat din elanul de muncă. Surse din PSD Constanţa au confirmat că, deşi se doreşte obţinerea a cât mai multe mandate de europarlamentari, staff-ul de la centru n-a trimis încă afişele şi nici toate materialele. „Vom face o campanie ponderată", au declarat surse din PSD. După muncă, şi rezultate. Aşa cum s-au definit cele două scrutinuri din 2008, mizele mari pe care localele şi parlamentarele le-au avut şi campania intensă dusă cu mult înainte de startul oficial al campaniei, au dus la rezultate foarte bune. Lucrurile luând acum altă direcţie, se poate ca social-democraţii nici să nu se preocupe prea mult de o campanie din care nu se văd din start beneficiile.
Liberalul Adriean Mihei, unul dintre şefii de campanie, ne-a declarat că echipa lor a început de aseară lipirea afişelor electorale, ce-i drept cu o întârziere semnificativă. „Nu ştiu prea multe despre cum a început campania, eu am fost la lansare la Braşov. Astăzi (n.r) avem o întâlnire la partid şi punem la punct detaliile".
Nici peremiştii nu s-au făcut vizibili până acum, din moment ce abia în week-end s-au primit afişele. „Zilele următoare definitivăm echipele şi vom fi vizibili şi noi", a susţinut liderul judeţean al PRM, Niculae Gheorghe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp