PC Constanta merge pe cont propriu in campania la europarlamentare
PC Constanta merge pe cont propriu in campania la europarlamentareMai bine spus, în nici un fel de relaţii, dat fiind faptul că sprijinul PC la scrutinul electoral din 30 noiembrie nu a fost vizibil în nici un fel, conservatorii acuzându-i pe social-democraţi de dezinteres.
Aşa cum au hotărât la mijlocul lunii martie, şi la alegerile europarlamentare din acest an se va menţine acelaşi protocol de colaborare cu PSD-iştii. Motivaţia pe care PC-iştii au adus-o în prim plan păstrării alianţei de colaborare, în ciuda experienţei eşuate de la parlamentarele din noiembrie, au făcut referire la faptul că electoratul conservatorilor nu ar fi perceput favorabil posibilitatea de a porni singur în alegeri, obişnuit fiind cu Alianţa PSD+PC.
La nivel judeţean însă, liderul PC, Ion Mincă, a susţinut că până la acest moment nu s-a dat nicio direcţie de la centru vizavi de modalitatea în care vor susţine candidaţii de pe lista PSD+PC: „Eu am să respect protocolul semnat. În zilele următoare o să mă întâlnesc cu preşedinţii de filiale din judeţ şi o să ne organizăm".
Conservatorii au pe lista celor 43 de candidaţi la europarlamentare, pe locul 8 eligibil, pe Sabin Cutaş, pentru care liderul PC a susţinut că va face campanie. „Îl vom promova în judeţ atât pe Sabin Cutaş, candidatul nostru dar şi pe cei de pe lista comună PSD+PC. Nu vom îndemna cetăţenii să-l voteze pe Cutaş ci să voteze întreaga listă de candidaţi", a întărit Mincă.
Practic, având experienţa precedentelor alegeri în care s-au simţit marginalizaţi, social-democraţii refuzând să aibă vreun contact cu partenerii de coaliţie, conservatorii au decis să acţioneze pe cont propriu, conştienţi, că vor avea parte de acelaşi tratament.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp