Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare, proprietar de lac si mare

ro

28 Aug, 2008 00:00 802 Marime text

Consiliul Local Constanta se intruneste, astazi, in sedinta extraordinara * Alesii locali vor trebui sa voteze nu mai putin de cinci proiecte

Printre proiectele de hotarari se afla declararea ca obiectiv de interes public a "ansamblului rezidential Baba Novac" (cartierul cu locuinte ieftine, pentru tineri), modificarea si completarea hotararii privind stabilirea modalitatilor si a datelor de acordare a pachetelor cu hrana pensionarilor cu pensii pana la 550 de lei, persoanelor peste 60 de ani care nu realizeaza venit si persoanelor cu handicap, dar si constituirea euroregiunii Marea Neagra. Doua dintre cele cinci hotarari sunt, insa, foarte importante pentru primarul Radu Mazare. Este vorba despre aprobarea transmiterii unui teren de 10 ha si a luciului de apa aferent din administrarea Ministerului Transporturilor in administrarea Consiliului Local Constanta, dar si aprobarea transmiterii unei suprafete de 1077,22 ha din cuveta Lacului Siutghiol, din administrarea Administratiei Nationale Apele Romane in cea a municipalitatii locale. Acestea din urma sunt doua batalii foarte importante castigate de edilul PSD-ist, in conditiile in care astfel isi va putea realiza proiectele cu care se tot bate in piept: oraselul lacustru, teleschiul, dar si pasarela si portul de agrement din zona Cazinoului din Mamaia. Proiecte controversate, cu istorii "udate" de scandaluri politice. Care se pare ca si-au gasit sfarsitul. Hotararea privind "emiterea acordului in vederea aprobarii transmiterii unei suprafete de 1077,22 ha din cuveta Lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apa aferent" din administrarea ANAR la Consiliu poate constitui o lupta in batalia dusa cu Ministerul Mediului. Din cauza faptului ca Apele Romane se afla sub autoritatea Ministerului Mediului, cu care Mazare se afla intr-un continuu razboi, trecerea partii de sud-est a Siutghiolului la Primarie poate fi considerata o victorie. Documentele pe care consilierii locali le au de analizat pentru sedinta de astazi arata faptul ca "in scopul dezvoltarii durabile a turismului, Primaria Municipiului Constanta a demarat procesul administrativ privind realizarea pe Lacul Siutghiol a doua proiecte importante: oraselul lacustru - Waterland si Mamaia teleschi". Se mai spune ca pentru a putea realiza cele doua proiecte, in contextul oportunitatilor de finantare oferite de Programul Operational Regional, o conditie esentiala este aceea de a detine drept juridic asupra suprafetelor de teren pe care urmeaza sa se realizeze investitia.

Siutghiolul... Marin

Chiar daca se pune accentul pe cele doua proiecte, trebuie mentionat ca oraselul si teleschiul ocupa aproximativ 11 hectare din lac. Spatiul ramas ii poate permite lui Mazare sa se "lafaie" in proiecte viitoare. Siutghiolul, care are o suprafata de 1.900 de hectare, este administrat de SC Marin SRL, in baza unui contract semnat cu DADL, pe 21 decembrie 2006. Evident, scandalurile nu s-au tinut departe nici de aceasta data. O alta societate, Agil SRL, sustine ca detine o portiune de lac, in baza unui contract incheiat cu vechiul administrator al lacului, ADS. In fapt, societatea a avut un contract pentru 15 ha de teren, cu destinatie agricola luciu de apa, incheiat cu ADS, dar care nu a mai fost valabil din momentul publicarii OUG 662 pe 21 decembrie 2006, privind inventarul domeniului public si privat al statului. SC Marine SRL ii are ca actionari pe Bogdan Marin si pe Sorin Strutinski, cunoscut ca apropiat al primarului Radu Mazare.

Ceata din jurul pasarelei

Al doilea proiect important este cel privind "emiterea acordului in vederea aprobarii transmiterii unui teren in suprafata de 10 hectare si a luciului de apa aferent, aflat in administrarea Ministerului Transporturilor, in cea a Consiliului Local Constanta. Motivele sunt, evident, aceleasi. Se urmareste dezvoltarea turistica prin realizarea Portului Mamaia, cu pasarela pietonala si port de agrement. Istoria acestui proiect este la fel de tulbure ca si a celui precedent. Prin Ordonanta 132 din 9 decembrie 2004, CN Administratia Porturilor Maritime Constanta primea in concesiune suprafata care ii este acum facuta cadou lui Mazare. "In contextul dezvoltarii programelor elaborate de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului privind proiectele de interes turistic si pentru revitalizarea navigatiei costiere de agrement, se impune realizarea Portului Turistic Mamaia. Urgentarea adoptarii prezentei ordonante de urgenta, conform art.115 alin.(4) din Constitutie, republicata, o constituie necesitatea executiei si finalizarii obiectivului de investitii «Pasarela pietonala si Port agrement zona Casino - Mamaia» intr-un timp cat mai scurt, avand in vedere importanta deosebita a proiectului, data de numeroasele beneficii oferite de serviciile atractive din domeniul nautic. Pentru constructia Portului Turistic Mamaia se are in vedere utilizarea infrastructurii existente, respectiv digul de protectie din dreptul hotelului Cazino, situat aproximativ la mijlocul statiunii Mamaia. Acest teren, in suprafata de 10 ha, este in proprietatea publica a statului si in administrarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, iar potrivit art.40 alin.(2) din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificarile si completarile ulterioare, se poate concesiona, prin atribuire directa, Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime - S.A. Constanta", se spunea intr-o nota de fundamentare semnata de Traian Panait, secretar de stat in Ministerul Transporturilor de la acea data. CN APMC ar fi trebuit sa plateasca 6,3 milioane de euro pentru realizarea proiectului ce consta intr-o pasarela de 300 de metri spre larg si un port de agrement de 129 de nave. Insa, scandalul nu s-a tinut departe. CN APMC s-a implicat in finantarea proiectului, cu toate ca acesta ar fi trebuit platit exclusiv de primarie, care ar fi primit, intr-un final, beneficiile. Insa, incalcarea legii a iesit la suprafata abia dupa ce se demarasera lucrarile. Site-ul Primariei arata ca Mamaia a mai avut o pasarela, construita in 1935, cu o lungime de 105 metri.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii