Pretul imobilelor din sudul litoralului a inceput sa scada vertiginous
Pretul imobilelor din sudul litoralului a inceput sa scada vertiginous
29 Sep, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
790
Marime text
Vesti bune pentru cei ce doresc sa isi cumpere o casa sau un apartament, ba chiar si un teren la malul marii, in sudul litoralului
Preturile imobilelor au inceput sa scada vertiginos in zona, de la inceputul anului si pana in prezent, acestea micsorandu-se cu aproape 20%. "Vanzarile la apartamente au inregistrat o continua scadere la Mangalia", afirma Alexandra Ivanciuc, expert imobiliar in cadrul unei agentii imobiliare din localitate. "Luna iulie a fost ceva mai buna, in rest, trendul a fost descendent. Acelasi lucru se intampla si in privinta preturilor. Din cauza cererii foarte mici de pe piata imobiliara din Mangalia si preturile au inceput sa scada. Un alt motiv al lipsei de clienti il constituie conditiile extrem de aspre impuse de banci clientilor in cazul contractarii unui credit, dar si cele ale evaluatorilor imobiliari, care au reusit sa aduca pretul unui apartament cu mult sub cel practicat, sa spunem, in urma cu un an". In prezent, afirma expertii imobiliari din localitate, circa un localnic din trei mai poate spera sa contracteze un credit care sa ii permita o locuinta. Mai mult, evaluatorii imobiliari care stabilesc valoarea de piata in cazul vanzarii si cumpararii trimit "fisa" apartamentului sau casei la Bucuresti: "Am avut cazuri in care evaluatorul a pus un pret apartamentului, dar de la Bucuresti i s-a spus ca nu este posibil ca un imobil din Mangalia sa coste la fel cu unul din Capitala. Automat, pretul a fost scazut". In privinta terenurilor, in 2008, pretul acestora a stagnat, fapt ce se va simti si la inceputul anului viitor, dupa cum ne asigura agentiile imobiliare din Mangalia.Locuintele construite de primarie nu vor influenta piata
La Mangalia, pretul apartamentelor va scadea in continuare, pana la finele anului, cu alte circa zece procente. Se pare ca, in prezent, in loc sa vanda apartamentul pe care il au "in plus", locuitorii orasului prefera sa il inchirieze. Tocmai de aceea chiriile in Mangalia au ajuns sa bata record dupa record: cel mai ieftin apartament de inchirat se gaseste in cartierele de la periferie, confort III, la pretul de 200 de euro/lunar. Cel mai scump poate fi inchiriat pentru 500 - 600 de euro, in zona sensului giratoriu. Cu toata linia descendenta a costurilor, apartamentele la Mangalia sunt unele dintre cele mai scumpe din tara, comparativ cu cele din Bucuresti, Brasov sau Cluj. O garsoniera confort "0" in zonele cele mai bune ale orasului este evaluata la aproximativ 65.000 de euro, doua camere, confort I, ajung la 60.000 - 80.000 de euro, iar trei camere - de la 55.000 de euro pana la peste 100.000 de euro, in zone ceva mai bune. Un apartament cu patru camere, confort III, este evaluat la circa 40.000 de euro, unul confort II - la 60.000 de euro, iar unul confort I - la peste 130.000 de euro. In privinta proiectatelor apartamente ce vor fi construite, incepand din acest an, de primaria din localitate, expertii afirma ca acestea nu vor influenta deloc piata imobiliara: "Nu au un efect asupra evolutiei pietei imobiliare din Mangalia, nici macar pe termen mediu, pentru ca aceste locuinte nu vor putea fi instrainate decat peste 10 ani. Tocmai de aceea, nu ne asteptam ca numarul celor ce vor renunta la ideea achizitionarii unei locuinte pe cont propriu, cu credit bancar direct, in favoarea unui astfel de apartament ieftin sa fie foarte mare. Tinerii nu prea vor sa ajunga la compromisuri cu statul, mai ales ca, in cazul in care nu vor putea plati ratele, risca sa piarda suma deja investita", afirma Alexandra Ivanciuc.Particularii au iesit in pierdere
Cum la inceputul verii numarul turistilor a fost foarte redus, aducand in pragul disperarii proprietarii de apartamente special amenajate pentru a putea fi inchiriate, acestia au fost constransi sa scada preturile. Mai mult, desi de la jumatatea lunii iulie si pana dupa 15 august situatia s-a imbunatatit considerabil, turistii romani si straini venind in "valuri" pe litoralul romanesc, din cauza ofertei mari de apartamente, particularii nu au putut sa ridice pretul chiriei unei camere. Asa se face ca, in general, o camera inchiriata in sudul litoralului, de la Costinesti la Vama Veche, ajungea la preturi cuprinse intre 50 si 150 de lei.Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii