Reteaua "interlopii imobiliari de Constanta"?
Reteaua "interlopii imobiliari de Constanta"?
12 Sep, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
720
Marime text
Doi indivizi, un barbat si o femeie, au fost retinuti sub acuzatia ca ar fi sechestrat doua batrane din Cernavoda, in incercarea de a pune mana pe locuinta acestora
Anchetatorii afirma ca, cel putin pana la momentul de fata, nu se poate vorbi de o retea de genul celei cunoscute in Bucuresti, sub denumirea de "Imobiliarii", de curand destructurata. Cercetarile au demarat in urma cu cateva zile. In data de 3 septembrie, Gheorghe Preda, un barbat din Cernavoda, a sesizat politia cu privire la faptul ca de doua-trei zile, mai precis din data de 30 august, nu le mai vazuse pe cele doua vecine ale sale, surorile Stela si Paula Minea, in varsta de 80 si, respectiv, 85 de ani. Ceea ce era neobisnuit, pentru ca batranele, care locuiau impreuna, erau mai tot timpul prin curte sau la poarta. Politistii au inceput investigatiile si in cateva ore ipoteza s-a conturat. Se parea ca surorile Minea fusesera rapite. Locuinta lor era ravasita si totul in interior sugera ca batranele nu plecasera de bunavoie. Firul anchetei a dus la doi indivizi din Constanta, Costache Stoiciu, de 42 de ani, si Lucica Mihai, de 33 de ani, din Constanta. Pe baza probelor din dosar, politistii au solicitat si obtinut, de la Parchet, autorizatie de perchezitie. In urma cu doua zile au descins in locuinta lui Costache Stoiciu, din cartierul Palazu Mare, unde intr-adevar le-au gasit pe cele doua batrane. Tot aici au fost descoperite si actele de proprietate asupra apartamentului. Ancheta a avansat greu, din cauza faptului ca surorile, data fiind varsta inaintata si socul prin care trecusera, nu puteau oferi prea multe detalii. Nu isi aduceau aminte nici cum ajunsesera acolo, nici chinurile la care fusesera supuse.Anchetatorii neaga existenta unei retele
Abia dupa multe ore de ancheta au reusit sa-si aminteasca faptul ca cei doi intrasera, sub un pretext oarecare, in casa in care locuiau in Cernavoda. In prealabil, le taiasera firul de la telefon, ca sa nu poata cere ajutor. O data ce se vazusera in casa, devenisera violenti, le lovisera si le obligasera sa urce intr-un autoturism cu care apoi le adusesera la Constanta. In cele cateva zile in care fusesera tinute prizoniere, incercasera sa le oblige sa le lase mostenire apartamentul pe care una din ele il detinea in Constanta. Cei doi le obligasera sa incheie procura autentificata, prin care barbatul era imputernicit sa vanda apartamentul, precum si o procura prin care sa fie indreptatit sa ridice pensia. De asemenea, batranele fusesera obligate, prin testament, sa lase bunurile, inclusiv locuintele, mostenire celor doi. Vecinele victimelor au declarat ca, inainte de a fi fost sechestrate, acestea erau ingrijorate pentru ca fusesera contactate de mai multi necunoscuti care incercasera sa le convinga sa-si vanda imobilele. Dat fiind ca Stela Minea este aproape senila, se ridica suspiciuni si cu privire la notarul care a autentificat actele respective. Cu toate acestea, anchetatorii afirma ca, cel putin la aceasta ora, nu se poate vorbi de o retea de genul celei de curand destructurate in Capitala. Aceasta in pofida faptului ca, la un moment dat, s-a vehiculat chiar informatia ca din retea ar face parte notari publici si angajati ai primariei. Anchetatorii afirma, insa, ca surorile Minea sunt singurele victime si ca nu au mai existat alte plangeri. Se pare ca autorii faptei le urmareau de mult timp, aflasera ca cele doua batrane locuiesc singure, nu au rude si poseda apartamente in Constanta. Costache Stoiciu si Lucica Mihai au fost retinuti si prezentati Parchetului, cu propunere de arestare, pentru comiterea infractiunilor de lipsire de libertate si inselaciune.Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii