Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:27 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Visan, sponsor al PSD cu unica avere familia (Document)

ro

14 Jan, 2010 02:14 9705 Marime text

Deschidere_visan.jpgGeorge Vişan este membru al PSD din noiembrie 2003, iar în fruntea organizaţiei municipale TSD se află din 2007. În 2008 a candidat pentru un loc în camera Deputaţilor în Colegiul 4.

Cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă, începând de astăzi, averile consilierilor locali. Pe www.ziuadeconstanta.ro veţi găsi o secţiune specială dedicată acestora, în care veţi putea vedea şi declaraţiile de avere pe care le-au completat de-a lungul timpului.

Consilierul local George-Gabriel Vişan pare unul dintre tinerii cu perspectivă în politica locală. PSD-ist, şef al organizaţiei municipale de tineret, Vişan nu cadrează, însă, cu imaginea tânărului politician cu veleităţi de vedetă mondenă. Liniştit, şters chiar, social-democratul a fost adus de Mazăre (şi de alegători) în Consiliul Local fără a păstra şablonul de dandy cu care ne-am obişnuit în ultima vreme. Cu toate acestea, în ciuda faptului că nu este vizibil, George Vişan pare a se „pupa" cu o altă parte a personalităţii de partid a PSD-iştilor: este un bun afacerist. Şi, chiar dacă se ocupă de o firmă ce, care ca obiect principal de activitate are repararea calculatoarelor şi a sistemelor periferice, Vişan nu pare a fi foarte calculat... decât cu finanţele. Pentru că în declaraţia de avere pare să fi greşit câteva socoteli.

Primul act declarativ depus pe site-ul Primăriei Constanţa era semnat pe 14 iulie 2008. În declaraţia de avere, Vişan spunea că este manager al societăţii System One SRL şi că deţine un teren de 550 mp în Tuzla, cumpărat în 2007 şi un apartament în Constanţa, cumpărat în 2005, de 46,77 mp. Însă, în dreptul titularului, tânărul PSD-ist a mai uitat să completeze. Acum are o explicaţie foarte... pertinentă: „probabil că am omis".

george_visan.jpgDatorii şi bani la ciorap

Însă nu a omis să ne precizeze, atunci când l-am contactat pentru a-i pune câteva întrebări în legătură cu modul în care şi-a completat declaraţiile de avere, că unica sa avuţie este familia. Probabil că aşa este, pentru că din banii familiei a finanţat campania PSD-ului, în 2008, cu 60.000 de lei. Revenind la actul declarativ semnat în 2008, se menţionează că, la acea dată, Vişan deţinea un autoturism Skoda, fabricat în 2006, dobândit în rate. În 2008 avea ceva bani puşi la ciorap (bancă): 32.430 de euro într-un depozit bancar deschis în 2008 la BCR şi un cont curent de 22.015 lei, deschis în 2002 la Banca Transilvania. Şi, chiar dacă părea a avea din ce să trăiască, ba chiar mai mult decât era necesar, George Vişan a împrumutat 9.000 de euro de la SC OneLine Media SRL, împrumut scadent în 2009. În fapt, SC Online Media SRL este fostul nume al societăţii System One SRl, al cărei director este consilierul PSD. Salariile soţilor George şi Crina Vişan nu erau foarte mari la acea dată, însă compensau comisioanele încasate de capul familiei. George primea 11.954 de lei de la SC CG&GC IT SA (pentru management), iar Crina, 16.800 de lei pentru funcţia de operator la OIL Terminal. Comisioanele, însă, au făcut totul: 326.534 lei de la SC CG&GC IT SA şi 13.143 lei de la System One. Declaraţia de avere ne prezintă, la capitolul „venituri din cedarea folosinţei bunurilor" şi vânzarea unui apartament, din care ambii soţi au scos câte 32.000 de euro. Ceea ce PSD-istul Vişan poate că nu a ştiut este că aceasta este o eroare în completarea declaraţiei de avere, pentru că vânzările de bunuri imobile au o secţiune specială în formularul declaraţiei de avere, la punctul III. Însă, spre deosebire de locul pe care l-a găsit Vişan, în caseta specială pentru vânzări ar fi trebuit specificat şi numele cumpărătorului. Pe care Vişan a omis să ni-l arate. „Declaraţia de avere are o structură destul de ciudată din câte ştiu eu, nu se specifică aşa ceva, să treci vânzările undeva anume. Luasem un apartament pe care l-am ţinut o vreme, apoi l-am vândut pentru că nu puteam face ce mi-aş fi dorit cu el. Ca să cumpăr apartamentul făcusem împrumut la Alpha Bank. Am vândut apartamentul, am luat banii de la omul acela pe care am şi uitat cum îl cheamă şi am achitat împrumutul la bancă".

Maşina, unde-i maşina?!

Următoarea declaraţie de avere a fost semnată pe 29 iunie 2009. Găsim terenul şi apartamentul (care acum are titulari, pe George şi Crina Vişan), însă dăm de un automobil nou: un Renault. Am căutat Skoda din declaraţia trecută tot în actul din 2009, însă nu am găsit-o. Unde s-a „evaporat" a explicat Vişan: „Păi aia nu era practic maşina mea. Dădeam rate la o firmă. Apoi, când am dat-o, s-a facturat pe numele celui care a luat-o. N-a fost maşina mea", s-a scuzat consilierul cam fără succes încercând să ne explice faptul că, în ciuda faptului că în 2008 îşi asuma statutul de proprietar al maşinii şi o nota în declaraţia de avere, în 2009 s-a lepădat de Skodă şi a dat-o uitării. Oare şi Agenţia naţională de Integritate o vedea la fel problema?! Şi conturile i s-au înmulţit: depozit bancar de 32.430 de euro la BCR, cont curent de 30.697 de lei, deschis în 2007 la ING, un altul, la aceeaşi bancă, deschis în acelaşi an, de 22.476 de lei şi încă unul, deschis în 2002 la Banca Transilvania, de 65.562 de lei. Însă, nu înţelegem de ce contul deschis la ING în 2007 nu apare şi în declaraţia din 2008. O altă... eroare de-a consilierului lui Mazăre?! Datoria de 9.000 de euro nu a mai fost notată, însă George Vişan a menţionat câştigurile de la botezul fiului său, Darius George: 20.000 de lei. La capitolul venituri nu a mai stat atât de bine: George - 8.190 de lei (director agenţie CG&GC IT SA) şi 9.393 lei (System One SRL), iar Crina 16.800 de lei (operator OIL Terminal). S-au mai adăugat şi alocaţiile copiilor, Alexia şi darius, de 480 de lei, respectiv 800 de lei. Apartamentul vândut a fost trecut acum la capitolul „venituri din activităţi independente". Nici comisioanele n-au mai fost ca în declaraţia din 2008: 102.629 de lei de la CG&GC IT SA şi 118.890 de lei de la System One. La toate acestea adunăm şi indemnizaţia de consilier, în valoare de 7.624 de lei. Cam multe neconcordanţe pentru un om aşa calculat cum pare Vişan.

„Am suficiente surse de venit"

Povesteşte că este membru al PSD din noiembrie 2003, iar în fruntea organizaţiei municipale TSD se află din 2007. În 2008 a candidat pentru un loc în camera Deputaţilor în Colegiul 4. În vara lui 2009 a fost instalat pe funcţia de şef al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, funcţie pe care a ocupat-o pentru puţin timp. Despre faptul că a sponsorizat partidul spune că nu i se pare un fapt măreţ, mai ales pentru că o duce bine din punct de vedere material. „Am suficiente surse de venit. Nu asta-i problema". Adevărul este că CG&GC IT SA, firma care îi tot apare lui Vişan în declaraţia de avere şi despre care site-ul său, www.georgevisan.ro spune că i-a fost loc de muncă între 2001 şi 2008, apare pe lista de clienţi a Conpress Advertising, societate apropiată primarului Radu Mazăre şi şefului pe linie de partid a consilierului PSD. CG & GC Intelligent Technology SA este o firmă bucureşteană care se ocupă cu comerţul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului. Asociaţii CG&GC IT SA sunt Cornel Liviu Giurgea, Tatiana Claudia Giurgea şi Leo Bartholomeus Johannes Leering. Pe de altă parte, SC System one SRL are sediul tot în Bucureşti şi are cam acelaşi obiect de activitate. Unic asociat şi administrator al societăţii este Răducu Stolea.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • retoo 03 Feb, 2010 10:46 ma intreb, daca cumva acest tanar politician nu dormea cu poza "porcusorului Nicusor" sau cea a "uscatului" sub perna, mai aparea acest articol in aceasta publicatie??? eram scutit de a scrie acest comentariu....daca nu pupi un fund niste scarbe... nu ai cum sa reusesti in acest oras!!!