Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Popescu "Constantinescu este obosit si interesat de binele propriu"

ro

06 Jun, 2008 00:00 1116 Marime text
1212691344.jpg

Candidatul PD-L vrea sa transforme Constanta intr-un judet atractiv pentru investitori, sa incurajeze sportul scolar si sa reabiliteze infrastructura

Decanul baroului din Constanta, avocatul Ion Popescu, s-a inscris in cursa pentru sefia Consiliului Judetean Constanta din partea PD-L. In perioada indelungata in care si-a exercitat profesia de avocat a fost pus, deseori, fata in fata cu ilegalitatile comise de actualul presedinte al CJC.

Uninominalul este un avantaj sau un dezavantaj pentru dvs?


Pentru mine, ca de altfel pentru toti, este un avantaj. Nu este niciun fel de ratiune pentru care sa ne ascundem in spatele listelor.

Ce calitati ar trebui sa aiba un presedinte de Consiliu Judetean?


Din punctul meu de vedere, sa fie un bun coordonator al activitatii tuturor consiliilor locale. Este, de altfel, atributie prevazuta in lege pentru Consiliul Judetean. Iar presedintele, ca persoana, dupa parerea mea, trebuie sa cunoasca legea si sa o aplice neconditionat, ceea ce nu se intampla in prezent. Numai daca ma refer la dosarele in care eu am fost avocatul celor care s-au judecat si le-am castigat pe toate, pot spune ca legea a fost incalcata inca de la constituirea CJC. Aceasta hotarare de constituire am anulat-o in instanta si este irevocabila.
Sunt dosare in care CJC i-a chemat in judecata pe constructorul, arhitectul, pe Ministerul Integrarii Europene, alti parati, in care cerea sa fie despagubit cu suma de bani investita in pavilionul expozitional, actiune care a fost respinsa, pentru ca este totalmente nefondata. Este culpa exclusiva a CJC pentru anularea proiectului cu finantare europeana, care demarase in 2002, dar a fost intrerupt in 2004. Si tot asa, putem gasi exemple nenumarate, in care CJC pierde procesele pentru ca se adopta hotarari de consiliu nelegale sau presedintele emite dispozitii nelegale.

Care ar fi principalele probleme ale judetului Constanta?


Principalele probleme sunt cele legate de lipsa infrastructurii edilitare si a celei de transport. Si, in egala masura, daca nu chiar pe primul loc, este chestiunea care vizeaza lipsa deschiderii pentru investitori a judetul Constanta. Adica, in patru ani nu s-a realizat niciun fel de investitie majora in judet. De aici, si o criza a locurilor de munca. Chiar daca procentul celor aflati in somaj este oarecum scazut, asta nu se datoreaza investitiilor si crearii locurilor de munca, ci emigrarii in masa a concetatenilor nostri.

Ce solutii propuneti?


Prima solutie se dezvolta plecand chiar de la motto-ul programului meu - "Constanta judet deschis". In principal, dorim sa facem judetul atractiv pentru investitori, in masura in care astfel de investitii se pot realiza in judet. Si nu vedem de ce nu s-ar realiza si in Constanta, cum s-a intamplat in alte judete ale tarii. Putem solutiona problema locurilor de munca, a programelor sociale si educationale printr-o marire a bugetului judetean, ca urmare a activitatii economice direct productive. Ne propunem, in egala masura, sa incurajam sportul scolar, care se afla la cote din cele mai joase, nu mai vorbesc de salile de sport. Nu exista nici macar un teren de sport pentru ca, in timpul verii, tinerii sa se poata juca sau antrena pentru performanta. E o chestiune pe care toti copiii cu care m-am intalnit au ridicat-o si cred ca este bine sa o avem in vedere, deoarece realizarea unui teren de sport nu presupune niste eforturi deosebite.

Cum veti atrage fonduri europene, avand in vedere ca CJC are debite la Uniunea Europeana?


Fondurile europene pot fi atrase prin accesarea acestora. Evident, chestiunea debitelor la Uniunea Europeana este legata de acest pavilion expozitional pe care domnul Constantinescu l-a anulat, iar judetul si implicit Romania ramanand datoare la UE si trebuind sa restituie sumele incasate nelegal. Sigur ca aceste sume trebuie restituite, dar in egala masura trebuie accesate fondurile europene, prin realizarea unor proiecte care sa fie cat se poate de transparente, in principal pentru ca lipsa transparentei a impiedicat, patru ani, CJC sa acceseze astfel de fonduri europene. Spun acest lucru pentru ca banii europeni sunt controlati in modul lor de cheltuire, ceea ce sigur ca deranjeaza actuala administratie publica, ce nu doreste catusi de putin sa fie controlata. In schimbul acestor fonduri europene, care sunt cadouri pentru noi, au preferat imprumuturile si ipotecarea bunurilor apartinand judetului, ca o garantie. De altfel, contractele de imprumut contin clauze de confidentialitate, la care, culmea, are acces numai Nicusor Constantinescu, nu si consilierii judeteni, ceea ce este de-a dreptul aberant. In principal, vom scapa de debite prin plata lor din veniturile CJC, iar daca nu este posibil, prin alte surse, inclusiv fonduri guvernamentale care sa ne permita restituirea sumelor pe care am reusit sa le pierdem din cauza neglijentei acestui domn Constantinescu.

Cum veti pune in practica propriul program electoral, in cazul unui consiliu ostil?


Nu exista consiliu ostil. Nu am un program electoral care sa fie ostil pentru Constanta. Mi-e greu sa cred ca vreun consilier judetean, indiferent care este culoarea lui politica, ar fi impotriva realizarii unor proiecte cu finantare europeana si a cheltuirii banului public intr-un mod cat se poate de transparent. Am serioase indoieli ca cineva se va opune la realizarea unor astfel de proiecte, care sunt, in cea mai mare parte, realizate cu bani care nu trebuie sa fie restituiti, judetul nefacand astfel decat sa cofinanteze, intr-o proportie marunta, realizarea unui astfel de proiect.

Care sunt prioritatile mandatului dumneavoastra pentru 2008 - 2012?


Trei, la care m-am referit deja. Deschiderea judetului pentru investitii, realizarea infrastructurii edilitare, apa in principal, pentru ca sunt localitati care nu au, inca, apa curenta. Realizarea si extinderea, acolo unde exista, a retelei de canalizare. Mai sunt si localitati care nu au energie electrica. Reabilitarea actualei infrastructuri rutiere. Sunt inca drumuri intr-o conditie jalnica, ce impiedica insasi dezvoltarea economica, pentru ca, sigur, nu poti sa circuli pe drumurile judetului atat timp cat ele sunt impracticabile. Sunt chestiuni care se pot realiza intr-un orizont de timp scurt si cred ca nimic nu ne impiedica sa o si facem.

De ce locuitorii judetului v-ar vota pe dvs?


Pentru ca sunt o alternativa mult mai buna la cea existenta in prezent, la Nicusor Constantinescu, care este o persoana foarte obosita, dezinteresata de binele constanteanului, dar foarte interesata de binele propriu si cred ca aceste lucruri fac ca el sa nu mai trebuiasca sa fie votat la 1 iunie 2008. Sigur, daca lucrurile nu vor sta in felul acesta, inseamna ca cetatenii judetului Constanta prefera mizeria actuala dezvoltarii, ceea ce cred ca nu poate sa fie adevarat. Nu cred ca cineva prefera sa traiasca in mizerie. Voi asigura o transparenta totala, licitatii publice deschise, in concordanta cu legea romana si cu directivele europene, care, desigur, va inlatura multe din neajunsurile actuale ale administratiei publice judetene. O transparenta totala a administratiei publice judetene face ca cetateanul sa simta, intr-adevar, ca traieste intr-o tara europeana si nu intr-un Bambustan din stiu eu ce zona a lumii.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii