Cartea zilei Dumnezeul neștiut. Psihoterapie și religie- Viktor E. Frankl
Cartea zilei: Dumnezeul neștiut. Psihoterapie și religie- Viktor E. Frankl
09 Jan, 2022 09:29
ZIUA de Constanta
1374
Marime text
- Poate fi refulată religiozitatea? Poate fi ascunsă de Eul conștient? Dimensiunii pulsionale a inconștientului Viktor E. Frankl îi adaugă dimensiunea spirituală, conștiința morală.
Dumnezeul neștiut are la bază o conferință pe care a susținut-o în fața unui grup restrâns de persoane, la puțin timp după Al Doilea Război Mondial, căreia i s-au adăugat câteva materiale relevante pentru temele esențiale aduse în discuție – relația dintre psihoterapie și teologie.
Sunt abordate aici și unele chestiuni legate de tehnica logoterapiei, interpretarea viselor, conceptualizarea „voinței de sens", precum și de problema sentimentului lipsei de sens, aspect devenit tot mai predominant în prezent.
Cititorul interesat de psihologia înălțimilor care se concentrează pe acest fenomen atât de specific omului, nevoia de sens, îl va putea urmări pe Frankl în demersul său terapeutic de a ajuta pacienții să descopere sensul și să transforme durerea și suferința într-un lucru pozitiv.
Viktor E. Frankl a fost profesor de psihiatrie la Universitatea din Viena. Pornind de la experiența de trei ani de detenție în lagărele de concentrare naziste, printre care Auschwitz și Dachau, a fondat logoterapia, o metodă de tratament bazată pe motivația omului de a găsi un sens în viața sa. Dintre cărțile lui, la Editura Trei a fost publicată Voința de sens. Fundamente și aplicații ale logoterapiei.
Faptul că religiozitatea poate fi „refulată", ascunsă de Eul conștient, nu constituie o surpriză, dacă ținem cont de cele spuse mai sus cu privire la caracterul cu adevărat „intim" al religiozității autentice. Însă nu e surprinzător nici faptul că în mod ocazional dăm peste motive clar religioase în visele unor persoane nereligioase, întrucât am văzut faptul că, din motive profunde și esențiale, nu există doar un libido inconștient sau refulat, ci și o religio inconștientă sau refulată.
Viktor E. Frankl
În această clipă, trăsăturile chipului ei s-au luminat. Dintr-o dată, pacientei i-a fost clar că cel mai important lucru nu-l reprezintă faptul că trebuie să ne luăm rămas bun, pentru că mai devreme sau mai târziu cu toții trebuie să facem asta. Lucrul cu adevărat important este faptul că există ceva de care trebuie să ne despărțim. Ceva ce putem lăsa în urma noastră în ziua în care ne-a sunat ceasul, ceva ce reprezintă realizarea sensului și a noastră înșine.
Viktor E. Frankl
Cuprins
Cuvânt-înainte la a șaptea ediţie în limba germană
Cuvânt-înainte la a treia ediţie în limba germană
1 Esenţa analizei existenţiale
2 Inconștientul spiritual
3 Analiza existenţială a conștiinţei morale
4 Interpretarea viselor din perspectiva analizei existenţiale
5 Transcendenţa conștiinţei morale
6 Religiozitatea de la nivel inconștient
7 Psihoterapie și religie
8 Logoterapie și teologie
9 Asistenţa medicală a sufletului
10 Organul pentru sens
11 Caracterul prereflexiv și ontologic al autoînţelegerii umane
12 Omul în căutarea sensului ultim
Sursa Editura Trei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii