Cartea zilei Gheorghe Onișoru, Istoria Lumii Contemporane- De la revoluția bolșevică până în zilele noastre 1917-2015, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015
Cartea zilei: Gheorghe Onișoru, Istoria Lumii Contemporane- De la revoluția bolșevică până în zilele noastre
31 Dec, 2015 10:27
ZIUA de Constanta
7555
Marime text
Bun regăsit prieteni la o nouă întâlnire în universul lecturii. Astăzi, un volum consistent scris de Gheorghe Onișoru despre istoria și politica lumii contemporane, despre particularitățile și complexitatea existenței globale. Cartea este structurată în două părți. Relațiile Internaționale între pace și război este titlul primei părți, care cuprinde cinci capitole. Sfârșitul negocierilor de pace care s-au desfășurat la Versailles între 1919-1920 reprezintă debutul crizei de 20 de ani pe care autorul o tratează în capitolul întâi.
Gheorghe Onișoru descrie detaliat modul în care se reconfigurează noua hartă a Europei de după „sistemul Versailles”, ceea ce conduce la o regrupare a statelor nemulțumite de luarea deciziilor în cadrul negocierilor de pace. În acest mod se conturează două grupuri de state: unul compus din statele revizioniste, între care se regăseau Germania, Bulgaria, Turcia, Ungaria, care-și doreau revizuirea tratatelor încheiate între 1919-1920. Al doilea grup era compus din statele care acceptaseră deciziile de la Versailles deoarece acestea creau condițiile constituirii sistemului politic și națiunii independente. Marile Imperii Otoman, Țarist și Austro-Ungar dispar, locul lor fiind luat de state nou înființate precum: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Austria sau Țările Baltice. Perioada dintre criza economică care a marcat întreaga planetă și izbucnirea celui de-Al doilea Război Mondial, analizată tot în primul capitol, demonstrează greșelile liderilor lumii care fac concesii semnificative Germaniei lui Hitler. Închizând practic ochii la agresiunile pe care armata germană le săvârșise asupra Cehoslovaciei și Austriei liderii lumii nu fac decât să contribuie la declanșarea războiului.
Al doilea capitol tratează războiul în ansamblu și etapele care au creat mitul invincibilității germane. Războiul fulger (blitzkrieg) prin intermediul căruia au fost ocupate statele din Europa Centrală nu are aceleași efecte în cazul celorlalte fronturi deschise de germani. Planul de operațiuni Barbarossa prin care era invadată URSS nu a funcționat conform modelului blitzkrieg. Paralel cu invazia teritoriului sovietic era declanșat atacul pe frontul din Africa. Victoria și consecințele războiului sunt tratate cu amănunte puțin cunoscute, care au caracter de noutate în circuitul științific din România.
Al treilea capitol al primei părți aduce în discuție organizarea postbelică a lumii și modul în care puterile învingătoare decid condițiile păcii și, implicit, destinul statelor învinse. Conferințele de la Teheran, Yalta și Postdam precum și negocierile din cadrul Tratatului de Pace de la Paris (1947) pun bazele noii ordini geopolitice postbelice. În același capitol trei autorul prezintă argumentele înființării Organizației Națiunilor Unite, ce avea ca scop împiedicarea izbucnirii unui alt război cu caracter mondial.
Orgoliile și frustrările foștilor aliați configurează fenomenul numit Războiul Rece, analizat în capitolul patru. Conceptul de Război Rece a fost introdus în dicționarul geopolitic de către Walter Lippman, jurnalist și scriitor american, într-o lucrare din 1947 (The Cold War) p.120. Practic, sintagma de război rece a definit o competiție ideologică, militară, economică, culturală între două blocuri: URSS și sateliții săi pe de o parte, Statele Unite și aliații săi pe de altă parte. Cele două blocuri ideologice și militare au „reconfigurat” un „echilibru global” prin faptul că au susținut o competiție a înarmării care avea rolul de a descuraja adversarul, fapt care a condus la acumularea unor importante arsenale nucleare. Ambele tabere se acuzau reciproc și încercau să dețină controlul în materie de influență politică, Moscova fiind acuzată că a impus partidele comuniste în statele pe care le controla.
Într-un discurs susținut de Winston Churchill în 1946 în cadrul unei conferințe susținute la Westminster College din orașul Fulton, statul Missouri, acesta pronunța pentru prima dată termenul cortină de fier. Churchill susținea că: „de la Stettin, din Marea Baltică, până la Trieste în Marea Adriatică, o cortină de fier a căzut peste întregul continent. În spatele ei se află capitalele vechilor state din Centrul și Estul Europei: Varșovia, Berlin, Praga, Budapesta, București, Belgrad și Sofia”(p.120). Este imaginea în care putem vedea disensiunile dintre foștii aliați care au câștigat războiul în 1945. Deși conceptul de război rece presupunea o neimplicare armată între blocurile aflate în competiție între 1945-1990 au loc trei confruntări directe: Războiul din Indochina , Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam. Au loc două revoluții împotriva oprimării comuniste: Revoluția Ungară (1956), Invazia din Cehoslovacia (1968) la care putem adăuga crearea Zidului Berlinului (1961). Se declanșază două crize majore: Criza Canalului Suez (1956) și Criza Rachetelor din Cuba (1962).
Totuși, în acest conflict, liderii celor două superputeri au încercat să arate lumii că pacea avea prețul ei, susține autorul. Dezmembrarea URSS la 25 decembrie 1991 a însemnat și sfârșitul Războiului Rece. Odată cu implozia sistemului sovietic Statele Unite încearcă să devină puterea care negociază conflictele și pacea la scară planetară. Construcția europeană, Conflictele de după Războiul Rece, Dezmembrarea Iugoslaviei, Conflictele înghețate, Primăvara arabă și Criza din Ucraina compun ultimul capitol al primei părți a lucrării scrise de Gheorghe Onișoru. A doua parte a cărții prezentate astăzi este intitulată Viața politică în principalele state ale lumii, structurată în patru capitole. Autorul descrie și analizează evoluțiile, în special politice, interne de pe toate continentele. Cât privește conceptul părții a doua autorul descrie modul în care a structurat materialul.
„Am preferat să grupăm materialul în patru capitole dedicate Europei, Americii, Asiei și Africii, oprindu-ne asupra principalelor state ale lumii. În privința „bătrânului continent” am a analizat în primul rând istoria statelor care au experimentat atât regimuri totalitare, cât și democratice. Avem aici în vedere evoluția Rusiei de la Lenin la Putin, istoria țărilor din Estul și Centrul Europei obligate să parcurgă o perioadă de peste patru decenii de comunism, dar și statele care au cunoscut totalitarismul de dreapta, respectiv Germania, Italia, Spania și Portugalia, fără a neglija și statele balcanice în frunte cu Grecia și Turcia. Un loc aparte este rezervat marilor democrații reprezentate de Anglia și Franța” precizează Gheorghe Onișoru în prefața cărții Analiza realităților din cele patru continente coincide cu cele patru capitole. Autorul rezervă câte un capitol analizei Europei (cap.I) , Americii (cap.II), Asiei (cap. III) și Africii (cap.IV). Sunt aduse în dicuție pincipalele elemente de organizare politică a statelor importante, modul în care au fost conduse aceste state și societățile care trăiau în cadrul lor. Secolul XX descris de Gheorghe Onișoru este un secol al oamenilor, dedicat lor, deși mulți dintre ei au avut puține de spus și multe de pătimit. Cartea pe care G. Onișoru ne-o propune este în primul rând un exercițiu de reflecție asupra evenimentelor din ultimul secol, care este considerat cel mai complex dintre toate celelalte. În secolul XX omenirea a trăit un paradox prin faptul că dezvoltarea științei și culturii anunța o epocă în care individul urma să trăiască o viață diversă, liniștită, în confort. Toate descoperirile aveau menirea să-i facă individului viața mai ușoară și mai plăcută. Nu a fost să fie așa. Omenirea a trăit în secolul XX cele mai mari conflicte și catastrofe umanitare, pe care le-a cunoscut până atunci, în cadrul cărora au pierit zeci de milioane de oameni. Prin efortul intelectual pe care-l face Gheorghe Onișoru ne propune o lecție pe care trebuie să o învățăm și pe care nu trebuie să o uităm niciodată altel istoria se ve repeta și, credem noi, nimeni nu va dori să trăiască astfel de experimente.
Gheorghe Onișoru descrie detaliat modul în care se reconfigurează noua hartă a Europei de după „sistemul Versailles”, ceea ce conduce la o regrupare a statelor nemulțumite de luarea deciziilor în cadrul negocierilor de pace. În acest mod se conturează două grupuri de state: unul compus din statele revizioniste, între care se regăseau Germania, Bulgaria, Turcia, Ungaria, care-și doreau revizuirea tratatelor încheiate între 1919-1920. Al doilea grup era compus din statele care acceptaseră deciziile de la Versailles deoarece acestea creau condițiile constituirii sistemului politic și națiunii independente. Marile Imperii Otoman, Țarist și Austro-Ungar dispar, locul lor fiind luat de state nou înființate precum: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Austria sau Țările Baltice. Perioada dintre criza economică care a marcat întreaga planetă și izbucnirea celui de-Al doilea Război Mondial, analizată tot în primul capitol, demonstrează greșelile liderilor lumii care fac concesii semnificative Germaniei lui Hitler. Închizând practic ochii la agresiunile pe care armata germană le săvârșise asupra Cehoslovaciei și Austriei liderii lumii nu fac decât să contribuie la declanșarea războiului.
Al doilea capitol tratează războiul în ansamblu și etapele care au creat mitul invincibilității germane. Războiul fulger (blitzkrieg) prin intermediul căruia au fost ocupate statele din Europa Centrală nu are aceleași efecte în cazul celorlalte fronturi deschise de germani. Planul de operațiuni Barbarossa prin care era invadată URSS nu a funcționat conform modelului blitzkrieg. Paralel cu invazia teritoriului sovietic era declanșat atacul pe frontul din Africa. Victoria și consecințele războiului sunt tratate cu amănunte puțin cunoscute, care au caracter de noutate în circuitul științific din România.
Al treilea capitol al primei părți aduce în discuție organizarea postbelică a lumii și modul în care puterile învingătoare decid condițiile păcii și, implicit, destinul statelor învinse. Conferințele de la Teheran, Yalta și Postdam precum și negocierile din cadrul Tratatului de Pace de la Paris (1947) pun bazele noii ordini geopolitice postbelice. În același capitol trei autorul prezintă argumentele înființării Organizației Națiunilor Unite, ce avea ca scop împiedicarea izbucnirii unui alt război cu caracter mondial.
Orgoliile și frustrările foștilor aliați configurează fenomenul numit Războiul Rece, analizat în capitolul patru. Conceptul de Război Rece a fost introdus în dicționarul geopolitic de către Walter Lippman, jurnalist și scriitor american, într-o lucrare din 1947 (The Cold War) p.120. Practic, sintagma de război rece a definit o competiție ideologică, militară, economică, culturală între două blocuri: URSS și sateliții săi pe de o parte, Statele Unite și aliații săi pe de altă parte. Cele două blocuri ideologice și militare au „reconfigurat” un „echilibru global” prin faptul că au susținut o competiție a înarmării care avea rolul de a descuraja adversarul, fapt care a condus la acumularea unor importante arsenale nucleare. Ambele tabere se acuzau reciproc și încercau să dețină controlul în materie de influență politică, Moscova fiind acuzată că a impus partidele comuniste în statele pe care le controla.
Într-un discurs susținut de Winston Churchill în 1946 în cadrul unei conferințe susținute la Westminster College din orașul Fulton, statul Missouri, acesta pronunța pentru prima dată termenul cortină de fier. Churchill susținea că: „de la Stettin, din Marea Baltică, până la Trieste în Marea Adriatică, o cortină de fier a căzut peste întregul continent. În spatele ei se află capitalele vechilor state din Centrul și Estul Europei: Varșovia, Berlin, Praga, Budapesta, București, Belgrad și Sofia”(p.120). Este imaginea în care putem vedea disensiunile dintre foștii aliați care au câștigat războiul în 1945. Deși conceptul de război rece presupunea o neimplicare armată între blocurile aflate în competiție între 1945-1990 au loc trei confruntări directe: Războiul din Indochina , Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam. Au loc două revoluții împotriva oprimării comuniste: Revoluția Ungară (1956), Invazia din Cehoslovacia (1968) la care putem adăuga crearea Zidului Berlinului (1961). Se declanșază două crize majore: Criza Canalului Suez (1956) și Criza Rachetelor din Cuba (1962).
Totuși, în acest conflict, liderii celor două superputeri au încercat să arate lumii că pacea avea prețul ei, susține autorul. Dezmembrarea URSS la 25 decembrie 1991 a însemnat și sfârșitul Războiului Rece. Odată cu implozia sistemului sovietic Statele Unite încearcă să devină puterea care negociază conflictele și pacea la scară planetară. Construcția europeană, Conflictele de după Războiul Rece, Dezmembrarea Iugoslaviei, Conflictele înghețate, Primăvara arabă și Criza din Ucraina compun ultimul capitol al primei părți a lucrării scrise de Gheorghe Onișoru. A doua parte a cărții prezentate astăzi este intitulată Viața politică în principalele state ale lumii, structurată în patru capitole. Autorul descrie și analizează evoluțiile, în special politice, interne de pe toate continentele. Cât privește conceptul părții a doua autorul descrie modul în care a structurat materialul.
„Am preferat să grupăm materialul în patru capitole dedicate Europei, Americii, Asiei și Africii, oprindu-ne asupra principalelor state ale lumii. În privința „bătrânului continent” am a analizat în primul rând istoria statelor care au experimentat atât regimuri totalitare, cât și democratice. Avem aici în vedere evoluția Rusiei de la Lenin la Putin, istoria țărilor din Estul și Centrul Europei obligate să parcurgă o perioadă de peste patru decenii de comunism, dar și statele care au cunoscut totalitarismul de dreapta, respectiv Germania, Italia, Spania și Portugalia, fără a neglija și statele balcanice în frunte cu Grecia și Turcia. Un loc aparte este rezervat marilor democrații reprezentate de Anglia și Franța” precizează Gheorghe Onișoru în prefața cărții Analiza realităților din cele patru continente coincide cu cele patru capitole. Autorul rezervă câte un capitol analizei Europei (cap.I) , Americii (cap.II), Asiei (cap. III) și Africii (cap.IV). Sunt aduse în dicuție pincipalele elemente de organizare politică a statelor importante, modul în care au fost conduse aceste state și societățile care trăiau în cadrul lor. Secolul XX descris de Gheorghe Onișoru este un secol al oamenilor, dedicat lor, deși mulți dintre ei au avut puține de spus și multe de pătimit. Cartea pe care G. Onișoru ne-o propune este în primul rând un exercițiu de reflecție asupra evenimentelor din ultimul secol, care este considerat cel mai complex dintre toate celelalte. În secolul XX omenirea a trăit un paradox prin faptul că dezvoltarea științei și culturii anunța o epocă în care individul urma să trăiască o viață diversă, liniștită, în confort. Toate descoperirile aveau menirea să-i facă individului viața mai ușoară și mai plăcută. Nu a fost să fie așa. Omenirea a trăit în secolul XX cele mai mari conflicte și catastrofe umanitare, pe care le-a cunoscut până atunci, în cadrul cărora au pierit zeci de milioane de oameni. Prin efortul intelectual pe care-l face Gheorghe Onișoru ne propune o lecție pe care trebuie să o învățăm și pe care nu trebuie să o uităm niciodată altel istoria se ve repeta și, credem noi, nimeni nu va dori să trăiască astfel de experimente.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii