Cartea zilei Primul ajutor pentru sugari și copii
Cartea zilei: Primul ajutor pentru sugari și copii
27 Jun, 2022 08:34
ZIUA de Constanta
2316
Marime text
Proceduri de urgență pentru toți părinții
Primul ajutor pentru sugari și copii este ghidul binevenit în orice familie – cuprinde recomandări cât se poate de actuale, care pot salva vieți și pot conduce la cea mai bună abordare a leziunilor și a bolilor cu diverse grade de gravitate. Totul într-un format color, practic și ușor de utilizat.
Ce trebuie să conțină o trusă de prim ajutor bine dotată?
Cum se fac mai multe tipuri de bandaje?
Cum reacționăm în cazul mușcăturilor de insecte sau de animale?
Ce trebuie să facem când copilul are un corp străin în nas, ureche sau ochi?
Cum ne amenajăm locuința, astfel încât să fie cât mai sigură pentru cei mici?
Copiii sunt niște mici exploratori. Este firesc să cadă, să se lovească, să se împiedice, în aventura lor de descoperire a lumii. Ba chiar rănile minore, la fel ca și bolile copilăriei, fac parte din procesul de creștere, pe când bolile severe sunt, din fericire, mult mai rare. Trebuie să știm cum să ne ocupăm de rănile care pot apărea la orice pas. Să știm cum să îi îngrijim atunci când fac febră. Să fim pregătiți să distingem situațiile cărora le putem face față acasă de cele care necesită ajutor specializat de urgență.
Indiferent de gravitatea situației, este esențial să îi poți oferi celui mic cel mai bun prim ajutor posibil, în cel mai scurt timp cu putință. Pentru că asta îi poate salva viața sau poate duce la stoparea suferinței și la grăbirea procesului de recuperare și de vindecare. Cartea de față îți pune la dispoziție cunoștințele și recomandările necesare îndeplinirii acestor scopuri, iar pe deasupra îți oferă și încredere. Atunci când vorbim despre siguranță și sănătate, nimic nu este mai important decât să ai încrederea că poți acționa corect în situații-limită.
Ghidul li se adresează în primul rând părinților, dar și tuturor celorlalte persoane care petrec timp cu cei mici și au grijă de ei: bunici, învățători, îngrijitori, supraveghetori ai locurilor de joacă, babysitteri. Sfaturile pot fi aplicate pentru tratarea oricărui copil până la vârsta pubertății și respectă cele mai recente ghiduri clinice. Modalitatea de prezentare a urgențelor și felul în care sunt explicate intervențiile recomandate sunt cât se poate de clare și de logice. Ilustrațiile color, fotografiile și legendele fac totul mult mai ușor de urmărit și de înțeles. De asemenea, și referințele de la finalul cărții vin în sprijinul cititorilor.
Sursa foto-text: Editura All
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii