Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:59 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cartea zilei Proiectul Decameronul. 29 de povestiri noi din pandemie. The New York Times Magazine

ro

30 Jan, 2022 09:48 1397 Marime text
Când realitatea devine suprarealistă, doar ficțiunea îi mai poate desluși sensul.

În 1353, Giovanni Boccaccio a scris Decameronul: o sută de povestiri spuse de un grup de tineri și tinere care-și omorau timpul într-o vilă din afara Florenței, așteptând să treacă înspăimântătoarea Moarte Neagră, o molimă ce a ucis mai bine de 25 de milioane de oameni. Unele povestiri sunt caraghioase, unele, obscene, iar altele se aseamănă cu niște fabule.
În martie 2020, editorii The New York Times Magazine au inițiat Proiectul Decameronul cu scopul limpede și bine delimitat temporal de a alcătui o antologie de povestiri scrise în perioada în care pandemia prin care trecem a devastat pentru prima dată lumea. Cum ne-ar putea ajuta prozele originale ale unora dintre cei mai buni scriitori de azi să păstrăm în amintire și să înțelegem inimaginabilul? Și ce am putea să învățăm din felul în care criza aceasta va afecta arta literaturii?

Cele 29 de povestiri originale, scrise de autori precum Margaret Atwood, Tommy Orange, Edwidge Danticat, Colm Tóibín, Rachel Kushner sau David Mitchell, variază considerabil prin textură și tonalitate. Contribuția lor va rămâne în memoria noastră ca un omagiu de importanța istorică, adus unui timp și spațiu cum nu am mai trăit vreodată, și va oferi cititorului o vedere de ansamblu și alinare, acum, dar și într-un viitor în care, să sperăm, COVID-19 va fi rămas doar o amintire.

Margaret Atwood este romancieră, eseistă și poetă canadiană. Cel mai recent roman al său este The Testaments (apărut în România cu titlul Testamentele, Art, 2020), iar noul său volum de poezii se numește Dearly.

Mona Awad scrie proza scurtă, dar și roman: 13 Ways of Looking at a Fat Girl, Bunny și All’s Well. Născută la Montreal, în prezent locuiește la Boston.

Matthew Baker este autorul volumului de povestiri Why Visit America, publicat la Henry Holt.

Mia Couto este scriitor și biolog din Mozambic. Al doilea roman din trilogia sa, As areias do imperador, A Espada e a Azagaia, a fost tradus în limba engleză în această toamnă.


Edwidge Danticat este autoarea a numeroase cărți, printre care Breath, Eyes, Memory; The Farming of Bones; The Dew Breaker și cea mai recentă: Everything Inside: Stories (publicată în România cu titlul Tot ce e înăuntru, Black Button Books, 2021).

Esi Edugyan este autoarea cărților Washington Black, Half-Blood Blues și Dreaming of Elsewhere: Observations on Home. Locuiește în Victoria, British Columbia.

Julián Fuks e scriitor și jurnalist brazilian. Romanul său A resistência a apărut în engleză la Charco Press, iar cel mai recent, A ocupação, a fost publicat în limba engleză în vara lui 2021. Locuiește în São Paulo.

Rivka Galchen scrie eseuri și ficțiune, cea mai recentă lucrare publicată fiind Rat Rule 79, o carte pentru publicul tânăr. Locuiește în New York.

Paolo Giordano e un scriitor italian. Cartea sa Nel contagio (în română, În vremea contaminării, Polirom, 2020) a fost publicată de Einaudi, ca și romanul Divorare il cielo (în română, Devorarea cerului, Polirom, 2020).


Sophy Hollington este artistă și ilustratoare britanică. Este cunoscută pentru utilizarea tiparului înalt în lucrări create folosind procedura linogravurii, inspirate deopotrivă de folclorul meteoric și de simbolismul alchimic.

Uzodinma Iweala este scriitor nigeriano-american, medic, directorul executiv al Africa Center. A scris Beasts of No Nation (în română, Fiarele n-au patrie, Polirom, 2007), Our Kind of People și Speak No Evil. Locuiește în New York.

Etgar Keret este un scriitor israelian. Cea mai recentă carte a sa de povestiri, Fly already (în română, Haide, zboară odată, Humanitas, 2021), a fost publicată în 2019.

Rachel Kushner este autoarea romanelor Telex from Cuba, The Flamethrowers și The Mars Room (în română, Clubul Mars Room, Vellant, 2019). Volumul de eseuri The Hard Crowd i-a fost publicat de Scribner în aceasta primăvară.

Laila Lalami este autoarea romanului The Other Americans (în română, Ceilalți americani, Paralela 45, 2020). Noua sa carte, Conditional Citizens, a fost publicată la Pantheon în toamna lui 2020. Locuiește în Los Angeles.

Victor LaValle este autorul a șapte lucrări de ficțiune. Cel mai recent roman al său este The Changeling. Este profesor la Columbia University.

Yiyun Li este autoarea a șapte cărți, inclusiv Where Reasons End și Must I Go.

Dinaw Mengestu este autorul a trei romane, cel mai recent fiind All Our Names. Este directorul programului Written Arts de la Bard College, din New York.

David Mitchell a scris Cloud Atlas (în română, Atlasul norilor, Humanitas, 2012), The Bone Clocks și Utopia Avenue. Locuiește în Irlanda.

Liz Moore este scriitoare de ficțiune și de nonficțiune creativă. Cel de-al patrulea roman al său, Long Bright River (în română, Un râu lung și luminos, Corint, 2021), a fost publicat de Riverhead Books. Locuiește în Philadelphia.

Dina Nayeri este autoarea cărților The Ungrateful Refugee și Refuge. Povestirile ei au apărut în The Best American Short Stories și în The O. Henry Prize Stories.

Téa Obreht este autoarea romanelor The Tiger’s Wife (în română, Soția tigrului, RAO, 2013) și Inland. Locuiește în Wyoming și este profesor titular de creative writing la Texas State University.

Andrew O’Hagan este un romancier scoțian, colaborator independent la London Review of Books. Romanul său Mayflies a fost publicat de Faber & Faber în primăvara lui 2021.

Tommy Orange este autorul romanului There There (în română, Acolo, chiar acolo, Black Button Books, 2021). Cetățean al națiunilor Cheyenne și Arapaho din Oklahoma, locuiește în California și predă scrierea la Institute of American Indian Arts.

Karen Russell este o prozatoare americană, cel mai recent volum al ei fiind Orange World and Other Stories. Locuiește în Portland, Oregon.

Kamila Shamsie este autoarea romanelor Home Fire (în română, Focul din casă, Polirom, 2020) și Burnt Shadows. A crescut în Karachi, Pakistan, iar acum locuiește la Londra.

Leïla Slimani este diplomat francez și autoarea romanelor Chanson douce (în română, Cântec lin, Pandora M, 2020), Dans le jardin de l'ogre (În grădina căpcăunului, Pandora M, 2021) și Le pays des autres (Țara celorlalți, Pandora M, 2021). S-a născut în Maroc, în Rabat, iar acum locuiește la Paris.

Rivers Solomon este autorul volumelor An Unkindness of Ghosts, The Deep și Sorrowland, care a apărut în 2021.

Colm Tóibín este un scriitor irlandez, autorul a zece romane. Este profesor titular al catedrei de științe umaniste Irene și Sidney B. Silverman, la Columbia University din New York.

John Wray este autorul romanelor Godsend, The Lost Time Accidents și Lowboy (apărut în română cu același titlu, Univers, 2014) și colaborează regulat cu The New York Times Magazine. Locuiește în Mexico City.

Charles Yu este autorul a patru cărți, ultimul său roman fiind Interior Chinatown. Locuiește în Irvine, California.

Alejandro Zambra este autorul a mai multor cărți de proză, printre care Mis documentos și Facsímil. Locuiește în Mexic.

Articol şi foto preluate de pe pandoram.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii