Cartea zilei „Iubirea urcă muntele“, Diana Dobriţa Bîlea

Bun regăsit, dragi prieteni, la o nouă recomandare de lectură! Astăzi, vă prezint un nou volum despre iubire şi despre modul în care aceasta ne face să trăim într-o vrajă perpetuă. Cartea este scrisă de Diana Dobriţa Bîlea şi este un excelent eseu despre sacrificiu, dăruire şi altruism, stări umane şi personale născute din iubire. Zilele trecute, vă prezentam o altă carte scrisă de aceeaşi autoare al cărei titlu ne crea o dilemă: „De ce iubim?“ Dacă titlul cărţii prezentate de noi la acel moment ne propunea o interogaţie, cartea de astăzi ne asigură că urcăm muntele cu o condiţie: să iubim! Autoarea transcende urcarea muntelui, aşezând-o sub semnul iubirii. Subiectul ţine de domeniul imaginarului, alternând cu unele aspecte reale ale întâmplărilor. Diana ne creează şi ne induce viziunea unui univers magic. Fantasticul ce decurge din universul magic (aidoma romanelor sud-americane) este structurat pe două dimensiuni existenţiale: una posibilă (personajele existente până la un punct, spitalul, muntele) şi o dimensiune ireală (fantomele, al doilea Mesia, dublura energetică a doctorului D.), elemente care converg şi care se împletesc. Timpul se scurge diferit, neliniar, fiind relatate evenimente care nu respectă cronologia (amănuntele iubirii dintre eroina principală Rita şi doctorul D.).
 
Romanul constă într-o serie de probe iniţiatice pe care trebuie să le treacă îndrăgostiţii pentru împlinirea iubirii. Prima etapă o constituie puritatea sentimentului. Pe parcursul urcării muntelui, eroina prinde forţe consumând lumină: „Când mi se face sete, mă opresc să beau două-trei raze de soare.“ Muntele, situat în centrul sufletului, reprezintă axa lumii, prin care se poate comunica cu cerul, condiţia fiind să fie urcat. Romanul este impregnat cu o mare forţă expresivă, care defineşte multiple interpretări pe care le putem regăsi în paginile cărţii. Sub impulsul dragostei adolescentine pentru doctorul D., Rita începe să urce muntele iubirii. Dar nu era încă destul de pregătită de ascensiune, întrucât nu-i mărturisise doctorului că îl iubeşte. De aceea, se accidentează pe munte, rămânând cu picioarele paralizate, cu vederea mult slăbită şi cu auzul atenuat. Internarea în spitalul de la poalele muntelui reprezintă altă probă iniţiatică. Eroina trebuie să suporte singurătatea în salonul spitalului, imobilizarea într-un scaun, tăcerea şi întunericul. Sacrificiile sunt necesare întăririi sentimentului iubirii, care va transcende sufletul Ritei după episoadele iniţiatice.
 
Întâi, Rita se îndrăgosteşte de doctorul scund şi bărbos (încercarea de iniţiere printr-un fizic dezagreabil) de la spitalul de la poalele muntelui, dar acesta, deşi îi declară dragoste, sfârşeşte prin a se îndrăgosti de Maria, o infirmieră din acelaşi spital. Cele două personaje nu erau pregătite pentru iubire, ceea ce le provoacă disperarea. Doctorul nu este întru totul sincer, afirmă că o duce pe Rita pe munte, dar o plimbă cu căruciorul doar pe coridoarele spitalului. Fără curăţenie sufletească nu se poate escalada muntele iubirii.

Proba iniţiatică supremă, pentru Rita, o reprezintă plimbarea cu Maria pe munte, infirmiera geloasă luându-şi mâinile de pe cărucior, după ce îl îndreptase spre prăpastie. Căruciorul se opreşte chiar la margine. Este proba supremă a dragostei sub ameninţarea morţii. Impresionată că Dumnezeu o protejează pe Rita, Maria i se destăinuie, de unde reiese că nu crede în Dumnezeu şi că pe ea nu o iubeşte nimeni. Din aceste motive, încercarea ei de urca muntele este sortită eşecului, infirmiera căzând în prăpastie şi pierzându-şi viaţa, deoarece nu trecuse proba iniţiatică.
 
Însă boala adevărată este cea sufletească, aşa cum rezultă din întrebarea eroinei: „Ce dragoste mă va salva pe mine?“ Desigur, una mai puternică decât aceea pentru doctorul D. Aceasta va fi pentru noul Mesia, aşa cum vom constata în final. Eroina doreşte să mai încerce încă o dată urcarea muntelui iubirii şi o va ajuta credinţa dobândită în momentul în care, profesoară de liceu fiind, când se îndrepta spre şcoală, vede o imensă scară vaporoasă pe cer. Simbolul scării este similar cu al muntelui, reprezentând ascensiunea spre transcendent, simbolistica generală a muntelui fiind legată de înălţare şi de centru. Autoarea are o viziune panteistă a lumii, considerând că Dumnezeu se află pretutindeni şi în tot, este omniprezent. Doctorul scund, având remuşcări pentru că nu i-a mărturisit Mariei că o iubeşte, se autoflagelează introducându-şi picioarele desculţe în cărbuni aprinşi. După încheierea acestor probe iniţiatice, autoarea ne transpune în cealaltă dimensiune a romanului (cea fantastică), în care fantoma Mariei îşi face apariţia în salon, stând de vorbă cu doctorul. Apare şi dublura energetică a doctorului D. (al cărui trup real se află la masa de operaţie), care-i destăinuie Ritei faptul că ştia că ea îl iubeşte şi că sentimentul este reciproc. Lucrurile se complică prin apariţia unui nebun (o apariţie episodică) care se crede Mesia şi vrea să fie răstignit pentru a mântui omenirea.
 
Ne confruntăm, din acest moment, cu apogeul iubirii în două ipostaze: dragostea între parteneri (erotismul), care, la nivelul necondiţionării, poate învinge moartea (aici avem exemplul fantomelor), şi dragostea creştinească pentru întreaga omenire, ce are o altă dimensiune. Finalul rămâne deschis: doctorul scund moare în braţele fantomei Mariei, celelalte personaje dispar (pacientul doctorului D. moare şi el, simbolizând faptul că eroul nu a fost capabil de dragoste totală) şi Rita rămâne singură. Un cutremur deschide uşa salonului. Dar Rita începe să plutească spre fereastră, o deschide, trece pervazul. O cărare o invită să urce muntele. Autoarea nu ne spune ce va urma, dar se pare că ascensiunea se va produce.
 
Diana Bîlea construieşte inteligent personajele şi creează un fel de scenariu cinematografic, utilizând imagini semnificative, fără a deconspira sensurile simbolurilor. Momentele epice se desfăşoară în mai multe dimensiuni ale imaginarului. Evenimentele constituie un fel de parabole, iar romanul, în întregime, devine o alegorie a drumului spre împlinirea iubirii vizând absolutul. Sunt inserate în text mai multe poezii care conferă lirism cărţii.
 
Prozatorul Ovidiu Dunăreanu, unul dintre cei care au susţinut-o pe Diana Bîlea în acest demers editorial, apreciază deosebit acest roman. În cadrul lansării cărţii, mărturisea: „Avem în faţă o carte plină de sensuri şi de întrebări obsesive, emoţionante. O carte despre nevoia de a iubi înalt, ca remediu al supravieţuirii şi purificării. Cartea este scrisă cu fervoare şi sensibilitate, este un veritabil poem în proză.“


Iubirea urcă muntele este un roman scris în stilul confesiv, ermetic pe alocuri, cu atât mai incitant pentru cititori. Cei care vor lectura cartea îşi vor putea imagina filmul captivant ce s-ar putea realiza după acest roman modern, psihologic, pe alocuri expresionist.
 
Titlu: „Iubirea urcă muntele“
Autor: Diana Dobriţa Bîlea
Editura: Ex PontoLocul şi anul apariţiei: Constanţa, 2015.