Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:54 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu M-am intalnit de trei ori cu Nastase,dar nu e barbat sa recunoasca ca el a cerut intalnirile

ro

04 Dec, 2009 16:35 1289 Marime text

nastase.jpgPreşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că s-a întâlnit de trei ori cu Adrian Năstase, de două ori la Bucureşti şi odată la Predeal, precizând că îl deranjează că acum fostul premier nu e bărbat să spună că el a cerut întâlnirile, iar şeful statului nu i le-a refuzat. "Este scăparea oamenilor mici. Doar nu vă imaginaţi că îl chemam eu la mine acasă să-i spun:. A cerut el o întâlnire, a vrut să fie într-un cadru discret şi nu a fost una, au fost trei, slavă Domnului: două la Bucureşti, una la Predeal, când eram în weekend. Ca foşti vecini, nu m-a deranjat faptul că a dorit să vorbească cu mine; mă deranjează acum că nu-i bărbat să spună că el a cerut întâlnirile şi nu i le-am refuzat, chiar dacă se purtase extrem de urât cu mine în perioada premergătoare campaniei din 2004, şi atunci aveam calitatea de vecini", a declarat Băsescu vineri, la Kiss FM, întrebat dacă l-a invitat pe Adrian Năstase să se întâlnească. "Sunt oamenii ăştia lipsiţi de orice fel de eleganţă a relaţiilor între oameni. Stăteam cu el în acelaşi imobil, eu la parter, el la etajul I, mă mai şi inunda din când în când, nea Nicu Văcăroiu, ce-i drept. Însă, în virtutea acestui lucru, am fost de acord să mă văd cu Năstase şi l-am dumirit asupra unui singur lucru, pentru că asta a fost marea problemă a mandatului meu - intervenţia pe dosare pe care am refuzat-o tot timpul. Acest lucru i l-am spus şi lui Adrian Năstase când a vrut să discutăm despre situaţia lui. Nu am ce să intervin. În mod egal nu mă interesează intervenţiile în instanţă nici pentru Vântu, nici pentru Voiculescu, nici pentru...", a declarat Băsescu, subliniind că nu ştie cum se termină dosarul lui Adrian Năstase, care se află în Parlament. Cu toate acestea, Traian Băsescu a spus că între Mircea Geoană şi Adrian Năstase mai bun este fostul premier PSD. "Nu sunt un fan Năstase, Doamne fereşte, dar, spre deosebire de Geoană, Năstase are şi oarecare inteligenţă", a punctat Băsescu. Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, scrie, într-o postare pe blogul său, din 2 decembrie, că a fost acasă la Traian Băsescu, dar la invitaţia acestuia şi în urma unui telefon din partea şefului statului, care ar fi vrut să-i transmită că nu se află în spatele acţiunii împotriva sa şi a dosarelor de la DNA. Năstase afirmă că " Traian Băsescu a făcut unele afirmaţii mincinoase la Realitatea FM" şi a povestit cum l-ar fi sunat în timpul şedinţei PSD în care i-a fost ridicat sprijinul din cauza problemelor din justiţie. "În timpul cunoscutei şedinte a PSD de la Hotelul Confort, Traian Băsescu m-a sunat pe mobil să-mi spună că nu el este în spatele acţiunii împotriva mea. Eu îl acuzasem public că, prin intermediul lui Daniel Morar şi prin declaraţiile sale publice, a determinat măsurile de poliţie politică împotriva mea (autosesizarea DNA din 4 noiembrie 2005, etc). M-a invitat la el acasă (aş fi putut să merg acolo fără să fi fost invitat de el?) pentru a se justifica şi pentru a-mi spune că el nu dă dispoziţii procurorilor. La rândul meu, i-am spus că nu-l cred şi ne-am despărţit, eu păstrându-mi şi acum părerea că instrucţiunile respective le-a transmis prin intermediari", povesteşte Năstase. El mai apreciază că "oricum, caracterul lui Băsescu se vede, încă o dată, din faptul ca minte în legătură cu acea întâlnire". "De asemenea, că minte în legătură cu ea acum, cu patru zile înainte de alegeri. Înţeleg că, disperat fiind, Băsescu fuge de orice discuţie în legătură cu mandatul lui de preşedinte şi ca încearcă să introducă tot felul de subiecte parazite. Eu nu voi cădea în capcana pe care vrea să o întindă", a mai comentat Năstase. Traian Băsescu afirmase anterior, în aceeaşi zi, că Adrian Năstase şi Ludovic Orban au venit la el acasă cu intervenţii personale, primul cerând o soluţie pentru închiderea dosarului penal, iar Orban interesându-se dacă trecerea de pietoni pe care ar fi lovit un copil putea fi monitorizată de camerele web de la Cotroceni.

Sursa: stiri-neconventionale.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii