Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiulangeala liberalilor Crin este un obisnuit al absentelor nejustificate in timp ce Ioan Ghise considera ca isi face datoria prestand pe la tv

ro

10 Jul, 2010 23:28 1591 Marime text

romania_pnl.jpgPreşedintele PNL Crin Antonescu a comentat în urmă cu câteva minute, la Realitatea Tv, statistica făcută de IPP potrivit căreia are cele mai multe absenţe la vot din Parlament şi a susţinut că dacă un institut îşi reduce activitatea la acest gen de analize, atunci "îşi îngustează în mod jenant obiectul de activitate". "Nu ştiu foarte bine cum se alcătuiesc... dar nu le pun în discuţie. Nu înţeleg, în paranteză fie spus, de ce numai anumite categorii de voturi, de ce numai acest tip de prezenţă din toată activitatea parlamentară este monitorizată. Un institut care monitorizează politici publice, dacă se reduce la a copia din statistici oficiale, electronice, anumite date cred că-şi îngustează în mod jenant obiectul de activitate", a comentat sâmbătă Antonescu datele prezentate public de către IPP.

Preşedintele PNL a susţinut că nu-l miră "entuziasmul" cu care o parte a presei primeşte astfel de informaţii şi a ironizat interesul pentru deplasările sale în străinătate. "Dacă eu lipesc două zile din ţară, acest lucru este dureros resimţit de întreaga suflare, ceea ce, sigur, într-un fel mă flatează", a comentat el. Preşedintele PNL Crin Antonescu este parlamentarul care figurează cu cea mai redusă prezenţă la sesiunile de vot final, conform datelor centralizate de către Institutul pentru Politici Publice, care a prezentat, bilanţul activităţii parlamentare în sesiunea care tocmai s-a încheiat. "Pe ultimul loc, pentru că deja este o tradiţie şi trebuie să păstreze acest trofeu, Crin Antonescu care a participat doar la trei voturi. Nici nu cred că trebuia să mai spun cine e, ar fi şi păcat să vină cineva pe această poziţie. Faptul că este în sală şi discută pe holuri asta nu înseamnă că îşi face una din principalele îndatoriri pe care le are", a spus Adrian Moraru, director adjunct al IPP. Alţi trei senatori care au concurat pentru poziţia lui Antonescu sunt Cătălin Voicu (aflat de câteva luni în arest - n.r.), Ioan Ghişe şi Dan Voiculescu, toţi cu prezenţe sub 2%. Ghişe lipseşte din plenul Parlamentului deoarece trebuie să dea cu subsemnatul la televiziunile unde îşi face veacul. În cazul lui Voicu, procentajul de 1,51% a fost calculat din numărul voturilor electronice care a fost dat până la arestarea sa, astfel încât aceasta nu a afectat prea mult activitatea parlamentară a senatorului PSD.

Sursa: Stiri-neconventionale.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii