Erotica La Taclale (in memoriam George Vasilievici)

E joi, ar trebui să scriu articolul pentru PC Magazine, am gripă. Peste toate e părerea de rău că nu am stat la EroTICA mai mult. Nu știu cum s-ar putea rezuma o astfel de inițiativă în doar trei zile, chiar dacă a sta ore de vorbă despre poezie, despre experimente artistice sau despre relația public, critică, poezie sunt subiecte în care te arunci fără să bănui cum pot evolua. Ar fi trebuit să fac o cronică a celor aproape trei zile petrecute la Constanța. O poveste ordonată, un fel de istorie a celor petrecute. Aseară, în tren, mă gândeam de-a valma la tot ce se petrecuse şi poate ar fi mai nimerit un poem despre starea EroTICA. Poate. Iar mă răzgândesc.

S-o luăm de la coborâtul din tren. Mugur Grosu fără bicicleta lui galbenă cu care mă amenințase. Vorbim despre afiș, despre ce urmează, despre cazare (mulțumesc Observatorului din Constanța pentru amabilitate), despre maldărul de amănunte de care trebuie să aibă grijă organizatorul, organizatorii. „Aici stă George". Urcăm. George doarme. Îl sculăm. Fericitul doarme cu cartea sub pernă. Mi se servește una şi sunt anunțat că voi vorbi. Nu am har de critic şi pot cel mult să fac fată unui dialog despre anumite poeme. Nimeni nu mă bagă în seamă şi cum sunt invitat mă conformez. Deschid obiectul, mai citesc, mai vorbesc, oricum totul se învălmășește în căutarea unui video, cd-rom sau măcar o sculă unde să pot asculta un fragment din „Tratat de sentimentalism". Ascult citesc. Plecăm. Din culise, organizarea e febrilă.

Azi e lansarea lui George, mâine a lui Mugur, poimâine Mircea. Mi se explică în ce constă. Mergem la clubul „La Taclale", vorbim, mai recităm, așteptăm presă televiziuni public. Până una alta luăm troleibuzul, masa şi continui să citesc pe unde apuc. Mă rog, „Emilia care se povestește" o cunoșteam de la un dialog cu poemul în www.aol.ro. Restul ceva mai puțin. Poemele sunt cantabile aproape, chiar dacă omul din spate are un soi de duritate. Metaforele se trec în stradă, iubirea are nesfârșite tandrețuri, pagini grele, chiar dacă lăsate uneori de izbeliște. George Vasilievici taie cu barda şi uneori o mai scapă peste degete. Nu tipă, se încruntă şi trece mai departe. A nu se grăbi. Ajungem în sfârșit la lansare. Se pun afișe, vine lumea, Mugur Grosu ma face „de la București" şi-i dăm drumul. O ținem până seara târziu. Recit spre disperarea unora. Recitare cu urături. Plecăm târziu după ce doar eu şi Mircea rămăsesem pe baricade.

A doua zi „Haltera cu zurgălăi" a lui Mugur beneficiază de tot tacâmul. Cumva altfel. Recit „Dejun...". Vorbesc mai puțin, nu de alta dar Dorin Popescu şi Mircea Ţuglea au o poftă critică de invidiat. Poezia lui Mugur mă incită la un dialog permanent. Dorin Popescu pomenește de oralitate. Parcă îl văd pe Mugur orb cu harpa în mână. Până la urmă deviem în probleme de legătură cu publicul, cărți electronice. Televiziunea termină, noi continuăm oricum. tema legăturii poeziei cu publicul e incitantă chiar dacă acordurile lui Mugur sunt uneori funebre.

A treia zi vizitez şi fotografiez expoziția împreună cu Sorin Condrea. Lucrări interesante, unele din ele mi-au plăcut foarte mult. Lu-Mi, Mugur Grosu, Iulia Gabriela Toma, Aurel Gheorghiu Cogealac, Ștefania Aprozeanu, George Vasilievici, Alexandra Radu, Vasile Drăgușanu, Manuela Szekely, Sorin Condrea, Teodora Soos, Gili Mocanu, Mire sunt cei care expun. Poate în afară de câteva lucrări, care s-au mărginit la nivelul unui joc imagine-titlu, avem ce vorbi. Problema e chiar tematica ce lasă loc unor derapaje, dar când autorul sublimează obiectul transformă zâmbetul în meditație. cabina de poezie a lui George mă inspiră şi-i las o amintire. Sunt curios de destinul ei.

Revenim la „La taclale" unde Mircea Ţuglea ne așteaptă cu volum „mircea ţuglea". Deși existent în situl www.asalt.seanet.ro, încă nu-l citisem. Rămân surprins de un lirism clasic, unde dimensiunea ludică este de nuanță tragică. Începe o discuție, o polemică, cumva ieșită din obișnuințele mele, mai apropiată de atmosfera de la Cenaclul de Marți. Protagoniștii, Mircea Ţuglea şi Mugur Grosu, amuțesc destul de greu. Îi potolesc cu ceva recitări spre bucuria atenționată ale celor de la mesele din camera alăturată.

La șase plec, iau trenul spre Bucuresti.
Îmi vine în cap o cafenea din Cambridge unde intrasem pe ploaie şi unde se recita poezie.

Sursa: Uhitto.wordpress.com