Ce fel de „democrație” vrem noi să construim

Aș fi scris câteva rânduri despre concluziile alegerilor de la Maramureș și Neamț, mai ales că săptămâna trecută am avut ocazia să observ direct campania electorală de la Baia Mare. Însă realitatea politică românească are o dinamică amețitoare, generând aproape zilnic teme noi, unele cu adevărat importante. De pildă discuția despre comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale.

Că PD-ul caută tot felul de soluții legislative pentru a-și maximiza scorul și a-și minimiza pierderile este deja de domeniul evidenței. Așa-zisele argumente pro-comasare sunt prezentate cu cinism: reducerea costurilor (nesemnificativă ne spune domnul Cristian Pârvulescu - e vorba de 20 milioane de euro, adică dublul sumei pe care Elena Udrea o aruncă în joc pentru a-și satisface orgoliul de a-i „da peste nas" lui Radu Mazăre) sau buna funcționare a administrației, afectată, nu-și așa, de prea multe alegeri. Desigur, aceste argumente vândute publicului nu fac decât să mascheze un calcul al guvernanților: vor putea utiliza primarii pentru a aduna mai multe voturi și vor face ca dezbaterea despre responsabilitatea ultimilor 3 ani să se topească într-un fel de nebuloasă, în care nu se va mai ști foarte bine ce este discuție despre drum, podeț, școală, casă și spital sau ce este discuție despre politica națională.

Un alt fenomen mi se pare însă îngrijorător. Anume tentația oricărei puteri de a construi legislație electorală și, iată, acum și de a regla calendarul alegerilor, nu în funcție de o perspectivă pe termen mediu și lung, așa cum se întâmplă într-o societate normală, așezată, ci de interese conjuncturale. Sau sub presiunea populismelor. Așa s-a întâmplat și în 2008 cu introducerea faimosului vot direct pentru președinții Consiliilor Județene, măsură luată sub influența unor lideri locali care își securizau astfel realegerea, deși din punct de vedere administrativ și democratic această măsură nu avea niciun fel de logică. Și s-a dovedit în timp. Tot în 2008, populismul lui Traian Băsescu, căruia i s-au alăturat în cor și alți lideri politici, a impus celebrul vot uninominal. Sigur, ponderat mai apoi pe sub masă, într-un stil tipic românesc. Acum constatăm că pe vot uninominal, exprimând, nu-i așa, voința cetățenilor, avem cel mai slab for legislativ de după 1989.

De data asta suntem puși în fața altor experimente generate de o clasă politică incapabilă să proiecteze un sistem instituțional stabil pentru România: alegerea primarilor dintr-un singur tur, comasarea localelor cu parlamentarele și aud că unora le trece prin cap și ideea de a introduce un fel de primă majoritară în Consiliile Județene și Locale. Adică primarul sau președintele de Consiliu să primească un număr de locuri drept bonus, pentru că unii spun că nu pot lucra cu majorități adverse în Consiliile respective. Se uită faptul că, totuși, coabitarea, negocierile și controlul reciproc între putere și opoziție sunt instituții fundamentale ale unei democrații pluraliste. Chiar și așa-zisa „compensare" a votului pentru parlamentare (sigur că ea nu trebuia făcută așa, ci în mod transparent printr-un sistem mixt) este și ea consubstanțială pluralismului politic. Excluderea unei minorități de voturi, al cărei candidat nu s-a clasat pe locul I, de la dreptul de reprezentare politică nu este o chestiune democratică, așa cum o prezintă astăzi unii teoreticieni ai scrutinului majoritar. Aici nu e vorba de un meci de fotbal în care echipa învinsă pleacă acasă, ci de articularea în Parlament a intereselor întregii societăți.

http://dmihalache.wordpress.com/2011/08/25/ce-fel-de-%E2%80%9Edemocratie%E2%80%9D-vrem-noi-sa-construim/